DCNews Sport Cupa Davis - Argentina va întâlni Italia la Buenos Aires

Cupa Davis - Argentina va întâlni Italia la Buenos Aires

Întâlnirea dintre Argentina și Italia, din primul tur al Grupei Mondiale, se va disputa în Parcul Sarmiento din nordul capitalei argentiniene, unde urmează să fie amplasate tribune provizorii pentru găzduirea a 6.000 de spectatori.

Suprafața pe care vor avea loc meciurile urmează să fie anunțată ulterior. Zgura a fost în mod frecvent preferată de argentinieni, însă nu este cea mai bună suprafață pentru Juan Martin Del Potro, actualul lider al Argentinei, care preferă terenurile mai rapide.

[citeste si]

Argentina a câștigat, în premieră, Cupa Davis luna trecută, în fața Croației (3-2), la Zagreb, după ce sud-americanii pierduseră toate cele patru finale disputate anterior.

Câștigătorii "Salatierei de Argint" au sărbători victoria săptămâna trecută la Buenos Aires precum și în orașele lor de origine, precizează AFP.

Argentina — Italia este o întâlnire devenită clasică în ultimii ani în Cupa Davis. Anul acesta, argentinienii s-au impus cu 3-1 în Italia, în sferturile de finală, luându-și astfel revanșa în fața echipei care îi eliminase în primul tur al ediției din 2014.

Știri similare din categoria Sport Vezi toate articolele