În contextul scoaterii la licitație, la Casa de licitații A10 by Artmark, a unui ansamblu important de opere cu valoare muzeală, între care un desen unic de Pablo Picasso și două lucrări semnificative de Nicolae Grigorescu, dedicate temei sale emblematice a carelor cu boi, am luat legătura cu Marius Tița, critic de artă, pentru a ne oferi mai multe detalii despre ce ar trebui să facă Statul Român în cazul unor astfel de licitații.
„Există o discuție despre retrocedări, despre lucrări care au fost în muzee, pe care le-am divinizat, le-am văzut în copilărie, le aveam în manuale, și multe dintre ele făceau parte din colecții celebre. Colecționarul își pune la adăpost colecția donând-o statului. La noi, multe dintre donații au afectat mult acest liber arbitru și foarte multe colecții au fost luate prin confiscări sau presiuni, dar nu toate au fost făcute cu presiune. Acum, toate sunt recuperate și retrocedarea este mult prea ușoară. Sunt colecții celebre care au fost revendicate de rude, când știm foarte mult că donatorul și-a dorit ca respectiva colecție să fie în muzeu, nu să apară pe piață“, a explicat criticul de artă Marius Tița.
„În momentul în care o lucrare pe care o știm dintr-un muzeu apare pe piață, toată stima pentru acea lucrare dispare. Acolo e vorba de patrimoniu și acolo ar trebui să intervină Statul și să cumpere aceste lucrări, dacă tot le-a retrocedat printr-o procedură extrem de ușoară. Suntem foarte departe de această politică de patrimoniu și de demnitate națională“, a mai precizat criticul de artă.
Pierd ceva românii dacă anumite opere de Grigorescu sau Picasso nu ajung într-o colecție publică? Ce spune criticul de artă Marius Tița?
În cazul lucrărilor de Nicolae Grigorescu, Pablo Picasso, și Victor Brauner, Marius Tița consideră că „ar fi o mare prostie ca Statul Român să le cumpere“, iar românii „nu pierd nimic dacă o astfel de operă nu ajunge într-o colecție publică“.
„Ar fi o mare prostie ca Statul Român să cumpere așa ceva. O colecție e făcută de un colecționar, cu sacrificiu, dar mai ales, cu foarte multă cunoștință. Toate aceste lucrări au fost pe piață și prețurile nu sunt mari. El a picat într-o problemă juridică și aceste opere au fost confiscate. Nu este o colecție în sine, ci o adunătură. Nu are nimic din profunzimea și garanția unor colecții adevărate“, a punctat Marius Tița.
„Publicul nu pierde nimic dacă o astfel de operă nu ajunge într-o colecție publică. Brauner, mă rog, ar fi de prestigiu, dar trebuie văzut dacă respectiva lucrare este frumoasă, importantă etc. Vă garantez că în licitații se vând lucrări esențiale, importante. Se retrocedează din muzeu și se duce la casa de licitații. Nu am văzut niciodată vreo mare mișcare a Statului pentru o lucrare care a fost în muzeu, a ajuns în licitație și a fost cumpărată. Nu s-a deranjat nimeni, deși aveau garanția apartenenței la un patrimoniu. Chiar și lucrările de patrimoniu se pot vinde, dar nu se pot scoate din țară. Dacă în colecția mea privată există o lucrare de patrimoniu, eu pot să o vând, fără probleme. Eu nu îmi amintesc vreun moment în care a venit Statul și a cumpărat ceva de pe piața românească“, a mai spus criticul de artă.
Marius Tița a mai ținut să precizeze că cele mai bune colecții de artă din străinătate sunt private, iar piața trebuie să fie una activă, nu una în care tot ce e bun, trebuie să fie luat de Stat.
„Cele mai bune colecții de artă din străinătate sunt private și nu au legătură cu statul. Dacă apare o piesă bună, pe piață, pe licitație, nu trebuie să o ia statul. Să o ia privatul, că de aceea e piață. De ce să o ia statul? Ca să o arate publicului? E o mentalitate învechită că tot ce e bun pe piață trebuie să ia Statul. Trebuie să fim o piață activă. Arta, ca marfă, nu este doar valoare de investiție, ci este și o valoare emoțională, foarte subiectivă“, a conchis Marius Tița.