Nicușor Dan, pe vremea când salva Bucureștii în drumul său spre salvarea României, locuia pe dr. Thoma Ionescu, colț cu proiectul gigantesc care a devastat cartierul Cotroceni- un bloc uriaș și urât ridicat de asocierea capitalistă dintre ”coruptul” Locic și incoruptibilul liberal-democrat Stoica.
Bucureștii au fost salvați, dar nu și acest fragment de istorie de pe Carol Davila, strada ce leagă Palatul Prezidențial de Parcul cu Platani, fost Progresul, actualmente BNR.
La capătul dinspre terenurile unde azi mai joacă tenis doar ”ragazzi cu legitimații” (vorba lui Mihai Maximlian, rostită într-un cuplet de regretatul Al. Arșinel) se lăfăie de circa 15 ani o groapă. A crescut alături de Vanghelie și Oprescu, de Piedone unu și doi, de Firea sau de Nicușor Dan și prosperă fericită sub mandatul lui Ciucu.
Așa cum o vedeți în fotografie arată de obicei, nu a secat decât în miezul fierbinte al verii, câteva zile, chiar mă gândeam că o udă cineva cu furtunul, la rădăcină, fiindcă nu am văzut trotuarul uscat pe dr. Lister, colț cu Davila, mai niciodată.
Când flori de tei cad din copacii seculari, rânduri-rânduri, ca într-un vers de Eminescu, balta pute ca într-un proces verbal al Gărzii de Mediu, atent ocolită de măturătorii municipalității, care nu au spor de mediu toxic și, dacă ar împinge zoaiele cu măturoiul, să se zvânte trotuarul în zonă, probabil că ar răscoli tomuri întregi din Codul Muncii, poate și din Codul Penal.
Locatarii blocului a cărui intrare dă drept în groapă nu au de ce să măture în fața porții, doar am ieșit la revoluție ca să nu mai ieșim la muncă voluntară!
Primăriile, oricare or fi fiind în problemă, nu se pot aventura în astuparea șanțului cu o roabă de bitum fără studii de fezabilitate și licitații, trebuie să aștepte vreun fond european, sau includerea gropii în SAFE, eu unul nu am așteptări din partea lor.
Ce mă miră se întâmplă în bucătăria unui restaurant de fițe, a cărui geamuri se deschid în dreptul gropii, la nici trei metri de balta care ar putea cloci nu doar mormoloci, ci chiar broscuțe care să-i cânte sub balcon. De fapt, nu se întâmplă: nu iese nimeni să dea de câteva ori cu mătura, să împrăștie apa, așa cum fac gospodarii la țară, să poată ieși căruța din bătătură fără să-i treaca apa de obezi. În satul lui Vodă, la nici 300 de metri de Palat, sunt alte obiceiuri, lumea s-a obișnuit cu mizeria, cu noroiul, urcat și pe trotuar de pe carosabil, unde plătește 5 lei pe oră, de când au tras dungi albastre pe caldarâm.
Așa că au și cei de la Cafe dreptatea lor: clienții, oameni de subțire, nu par deranjați să sară peste luciul de apă, când vin să asculte jazz și să mănânce un avocado-toast cu ou poșat sau o salată cu pară și brânză Cesar cu mucegai. Dacă nu e destul de albastră brânza, pot să intre în orice subsol: canalizările sunt de mult depășite, e plin de mucegai în cartierul Cotroceni.