Ambasadorul României la Stockholm, Răduţa Matache, militează printre suedezi pentru interzicerea cerşetoriei, în scopul de a-i descuraja pe romi să vină în țara lor.
Reprezentantul României în Suedia a scris un material pentru publicaţia "Dagens Nyheter", prin intermediul căruia sfătuieşte autorităţile statului nordic să ia măsuri pentru a stopa afluența de cerşetori.
"Este important ca cerşetoria pe stradă să nu fie încurajată în Suedia. În acest domeniu există o posibilitate pentru municipalităţile suedeze, şi anume să interzică cerşetoria, dacă alte măsuri pentru rezolvarea problemei nu îşi ating obiectivul", a scris Răduţa Matache, citată de activenews.ro.
Faptul că cerşetoria este autorizată în unele state europene, inclusiv în Suedia, "nu facilitează eforturile României de a obține integrare socială și un acces mai bun la locuri de muncă" a respectivelor persoane, mai opinează diplomatul român.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu