Parchetul Judecătoriei Vaslui a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestaţiile din zona Pungeşti, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron şi i-au agresat pe jandarmi.
Un număr de 37 de persoane sunt urmărite penal de Pachetul de lângă Judecătoria Vaslui în urma protestelor din 7 decembrie, din zona Siliştea - Pungeşti, unde aproximativ 400 de oameni s-au adunat în faţa terenului deţinut de compania Chevron pentru a protesta faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, transmite Mediafax."În data de 7 decembrie, învinuiţii au distrus gardul împrejmuitor al perimetrului platformei Chevron de pe raza comunei Pungeşti. De asemenea, persoanele pentru care a început urmărirea penală au provocat incidente şi au agresat lucrătorii Jandarmeriei, fiind pusă în pericol siguranţa acestora şi a lucrătorilor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în interiorul platformei", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Mihaela Mantu.
Ancheta procurorilor se desfăşoară în colaborare cu poliţiştii vasluieni, care au trimis deja citaţii persoanelor acuzate de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri, pentru a fi audiate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu