Viorica Dăncilă, președinte PSD. De cine este susținută. Decizie anunțată

V.Dancila
V.Dancila

De la cine va primi Viorica Dăncilă susținere pentru candidatura la funcţia de preşedinte al partidului. Decizia a fost luată chiar astăzi.

Social-democraţii suceveni au decis în conferinţa extraordinară de vineri, de la Rădăuţi, să susţină candidatura premierului Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al partidului. Proporţional cu numărul de membri, Organizaţiei PSD Suceava îi revine un număr de 106 delegaţi, ce vor vota noua conducere naţională a partidului, scrie Agerpres.

Delegaţia suceveană este constituită din parlamentari, primari, consilieri judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale şi membri ai partidului. Toate opiniile exprimate au condus la concluzia că, pentru România, pentru judeţul Suceava, este foarte importantă îndeplinirea măsurilor asumate prin programul de guvernare mandatat prin vot de cetăţeni în decembrie 2016, se afirmă în comunicatului menţionat.

De asemenea, este important pentru PSD menţinerea unităţii ca o garanţie a îndeplinirii în bune condiţii a misiunii guvernării şi a deciziilor politice. Lucrările conferinţei, conduse de deputatul Eugen Bejinariu, s-au finalizat cu adoptarea unei rezoluţii, prin care cei 106 delegaţi sunt mandataţi să susţină prin vot pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al PSD.

"Două momente dificile"

Considerentele care au stat la baza acestei decizii au fost determinate de profesionalismul prin care doamna Viorica Dăncilă a gestionat mandatul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ce a revenit României şi prin modul prin care dumneaei şi-a demonstrat capacităţile de lider în ultimele trei săptămâni. Astfel, ca preşedinte interimar al PSD, a reuşit să ţină partidul unit, rezolvând cu succes două momente dificile: alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Moţiunea de cenzură iniţiată de partidele de opoziţie, se arată în comunicat.

În aceeaşi conferinţă, consilierii judeţeni prezenţi au prezentat un proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean Suceava în care, într-o manieră partinică, inacceptabilă, dar din nefericire specifică lui, preşedintele Gheorghe Flutur a repartizat către localităţi sumele aflate la dispoziţia administraţiei judeţe, o repartiţie ce defavorizează clar primăriile social-democrate, în favoarea, mai mult decât evidentă, a primăriilor conduse de liberali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel