Valeriu Steriu revine în PSD. "Opoziţia nu-şi doreşte unitate"

Deputatul Valeriu Steriu a anunţat marţi că a părăsit PMP şi că pentru el urmează acum "sfârşitul experimentelor şi întoarcerea acasă din punct de vedere politic", respectiv la PSD.

"Am aproape un deceniu de experienţă cu proiecte politice aflate în construcţie (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că şi în politică se adevereşte vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obţinut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conştient şi responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaţilor. Opoziţia nu-şi doreşte unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzleţe. În atare condiţii, cred că datoria unui parlamentar ales de către alegătorii unei circumscripţii, dar reprezentând egal toţi românii, este să-şi vadă pe mai departe de obiectul său de activitate: să facă legi şi să susţină tot ce este constructiv şi în interesul cetăţenilor şi al societăţii. Cu PSD şi alături de PSD am participat la integrarea României în UE, în NATO, la consolidarea economiei şi la creşterea generală a bunăstării populaţiei, care este pe o pantă ascendentă din 2001 încoace. Nu este puţin lucru şi de aceea sunt bucuros să mă întorc să fac ceea ce ştiu mai bine, alături de partidul care mi-a oferit mereu şansă să-mi pun cunoştinţele şi abilităţile în serviciul societăţii", a argumentat deputatul.

El a spus că plecarea sa din PMP nu este ceva ce şi-a dorit sau ceva care să-i facă plăcere, "dar este un gest necesar pentru a putea să-şi păstreze intacte stima de sine şi respectul" şi a amintit de anunţul făcut în urmă cu o săptămână de preşedintele PMP, Traian Băsescu, care a denunţat fuziunea cu UNPR.

Abia aşteptau să scape de noi

"Se pare că abia aşteptau să scape de noi toţi, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma au plecat sau au fost îndepărtaţi. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărţirea oficială a celor două partide. Ce înseamnă asta? Într-un cuvânt: Libertate! Toţi cei din UNPR care au venit alături de PMP ca simpli membri, consilieri locali sau parlamentari provenind din fostul UNPR şi care activează în prezent în grupurile PMP au libertatea de a-şi alege un nou drum politic", a menţionat Steriu.

"Pentru cei care se vor grăbi să ridice piatra: nu, nu părăsesc corabia pe vreme de furtună. Sunt ultimul care părăseşte o navă în aflată în derivă, al cărei căpitan refuză să o mai conducă", a susţinut fostul lider PMP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel