USR-PLUS l-ar fi vrut pe Kelemen Hunor lider la PNL

Facebook PNL
Facebook PNL

Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS, a afirmat că regretă că liderul PNL nu este Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. 

Deputatul Emanuel Ungureanu a spus că cel mai articulat și cel mai liberal discurs de la Congresul PNL a fost cel al președintelui UDMR, Kelemen Hunor.

„Vreau, în primul rând, să apreciez cel mai bun discurs, cel mai articulat și cel mai centrat pe nevoile românilor şi aș putea spune cel mai liberal discurs din această seară din Congresul PNL. A fost discursul domnului Kelemen Hunor, liderul UDMR, care îmi este și un foarte bun prieten. A fost impecabil”, a spus Ungureanu, la Antena 3.

Acesta a continuat, spunând că este un „blestem” că PNL nu are lideri precum Kelemen.

„Mă gândeam ce blestem pe PNL că nu are un lider precum Kelemen Hunor. Cei mai echilibrați oamenii din PNL ori sunt în afara lui, ori sunt, culmea, izolați. Domnul Bolojan și domnul Motreanu cei mai lideri - dacă vreți - liberali au fost pe scaun. Și cel mai liberal cu adevărat a fost la tribună, domnul Kelemen Hunor”, a mai spus Ungureanu.

Deputatul USR PLUS a apreciat Congresul ca pe un„Caragiale Reloaded”, scrie Mediafax.

Cîţu, declaraţii după Congres 

"Dragi colegi, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. Trebuie să fiu sincer şi să spun că nu mă surprinde alegerea, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit, aşa cum am spus azi, că voi fi preşedintele PNL tuturor liberalilor. De astăzi, suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Aceasta a fost o mişcare, nu doar o campanie. O mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor. Împreună construim România liberală!", a declarat premierul imediat după aflarea rezultatelor. 

"Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat azi. Şi celor care m-au huiduit, dar au votat pt mine, sunt sigur că sunt mulţi. E o victorie care arată direcţia în care merge PNL. E o mişcare pentru schimbarea în bine a României. Începe cu PNL şi se va întinde în toată România. PNL trece printr-o nouă etapă, e mult de muncă, dar am o echipă care a arătat că poate administra România. 

Ludovic Orban acum rămâne la PNL. Deocamdată trebuie să vedem majoritatea în Parlament, dar cineva va fi interimar la Camera Deputaţilor momentan", a punctat Florin Cîţu. 

Întrebat dacă postul lui Ludovic Orban va fi folosit pentru negocierile viitoare, Florin Cîţu a spus că "negocierile vor avea loc când USR se va aşeza la masă, şi se vor aşeza la masă când vor scăpa de AUR şi USR. Noi în PNL nu le spunem altora pe cine să aleagă sau ce să facă. Noi ne-am ales preşedintele PNL, nu ne băgăm în alegerile altor partide. Vom vedea şi vom discuta. Sunt şanse foarte mici pentru un Guvern minoritar. Singura soluţie e coaliţia PNL-UDMR-USR-PLUS şi minorităţile", a continuat premierul.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy