Un oficial al federaţiei din Afganistan, suspendat cinci ani de FIFA pentru abuz

Sebastian Florea / 11 oct 2019 / 16:34 Salveaza PDF Comentarii

Fostul secretar general al Federaţiei afgane de fotbal (AFF), Sayed Aghazada, a fost suspendat timp de cinci ani de către Comisia de etică a FIFA, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor privind raportarea abuzurilor împotriva jucătoarelor din această ţară, relatează Reuters.

FIFA a precizat într-un comunicat că investigaţia împotriva lui Sayed Aghazada a demarat după ce mai multe jucătoare afgane au făcut plângeri împotriva fostului preşedinte AFF, Keramuudin Karim, care a fost suspendat pe viaţă din fotbal în luna iunie.

Jucătoarele afgane au susţinut că au fost ţinta abuzurilor sexuale din partea lui Karim între 2013 şi 2018, perioadă în care Aghazada era secretar general al AFF. Fostului oficial afgan i se reproşează că deşi era avertizat de abuzurile sexuale, nu a raportat acest fapt şi nu a luat măsuri pentru a preveni abuzurile, conform Codului de Etică al FIFA.

Camera de judecată a Comisiei de Etică a FIFA i-a aplicat şi o amendă de 10.000 franci elveţieni lui Sayed Aghazada, care a fost membru al Comitetului Executiv al FIFA şi al Comitetului Executiv al Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC). AGERPRES


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23