Guvernul Ungureanu a contestat, luni, decizia Curţii de Apel Târgu Mureş privind suspendarea aplicării Hotărârii de Guvern referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, urmând ca recursul să fie judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
"Am primit, în jurul orei 14.00, recursul formulat de Guvern, transmis prin fax și semnat de Dezso Attila, secretar general al Guvernului", a declarat pentru citynews.ro Anuța Dușa, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Târgu Mureș.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înființarea facultății de limbă maghiară de la UMF Târgu Mureș a fost suspendată, vineri, de Curtea de Apel Târgu Mureș, solicitarea fiind făcută de conducerea UMF Târgu Mureș. Sentinţa este executorie, dar şi atacabilă cu recurs, în cinci zile de la comunicare.
Senatorul UDMR, Marko Bela, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureș, că Guvernul încă în funcţiune ar trebui să atace decizia instanței de la Târgu Mureș și că ar trebui să se ceară strămutarea procesului la altă instanță. "Vom discuta cu colegii. Inclusiv Guvernul care până la învestirea noului Guvern este în funcţiune, după părerea mea, trebuie să atace această decizie", a afirmat Marko Bela.
Referitor la aceeași problemă, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, s-a declarat, vineri, mulțumit de faptul că ”rezolvarea a venit din zona juridică, nu politică, pentru că trăim într-un stat de drept”, iar, dacă noua facultate ar fi fost înființată din anul universitar 2012-2013, s-ar fi înregistrat o situaţie de ilegalitate, întrucât cifrele de şcolarizare trebuie afişate, conform legii, cu şase luni înainte de admitere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News