EXCLUSIV  Ţeapa pe care a luat-o PSD-ul după alianţa cu PNL. Bulai: E o iluzie că ei conduc cu adevărat

Guvernul României
Guvernul României

Sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu au vorbit despre intrarea PSD la guvernare alături de PNL, dar şi despre "ţeapa pe care a luat-o partidul social democrat". 

"Să revenim la revoluţia tehnologică din zilele noastre, cu PNRR-ul, digitalizarea. Toate discuţiile cu bani, cu miliarde, mă duc cu gândul la Ministerul Finanţelor. Şi cred că PSD a luat o ţeapă cu Ministerul Finanţelor, pentru că încep acum să spună că nu sunt bani pentru poliţişti, pentru cadre medicale, pentru nimeni", a punctat Val Vâlcu. 

"S-ar putea să fi luat ţeapă cu ideea de intrare la guvernare la modul general. Ce trebuie să spunem este să dăm Cezarului ce este al Cezarului. PSD-ul a guvernat în general mai bine, de câte ori a fost, chiar dacă s-ar putea să fiu înjurat acum", a replicat Alfred Bulai. 

"Da, dar nu e acelaşi PSD. Acesta este noul partid, e altfel de PSD", a completat Vâlcu. 

"Da, e altfel. Dar problema este următoarea. Noul ministru a rezolvat o chestie care înainte a durat trei luni, acum a durat 3 zile. Nu cred că el a lucrat altfel, ci că aparatul s-a decis să lucreze. Stăteau pe burtică, nu se mai omora nimeni cu nimic. Astea sunt realităţi. Dar tehnic, când intri la guvernare în situaţia actuală eşti într-o cursă. Ai impresia că vei câştiga războaie punctuale, şi le poţi câştiga, dar întrebarea este dacă au vreo miză. Mai e o întrebare, ce pierzi pe termen lung? Pe termen scurt nu ai ce să pierzi, nu ne aşteptăm la rezultate spectaculoase într-o lună. Din punctul ăsta de vedere, cât timp creatorul şi cel care girează Guvernul este Klaus Iohannis, e o iluzie că ei conduc cu adevărat. Punctual, în anumite sectoare, s-ar putea. Tocmai de asta poate fi o cursă periculoasă", a mai spus Alfred Bulai. 

Youtube video image

La 32 de ani de la Revoluţie, încă nu se ştie dacă a fost sau nu lovitură de stat. Alfred Bulai şi Val Vâlcu au dezbătut subiectul la emisiunea Nod în Papură de la DC NEWS. 

"18 decembrie 1989, începuseră evenimentele la Timişoara. Aşa au fost numite, evenimente. Am rămas până azi cu dilema. Ce a fost? Lovitură de stat sau revoluţie? Loviluţie. Istoricii nu s-au pronunţat încă, o fi prea devreme?", a început Val Vâlcu dezbaterea de la Nod în Papură. 

"Definiţia cea mai simplă a unui eveniment de genul ăsta e următoarea: dacă o lovitură de stat nu reuşeşte, e lovitură de stat, iar dacă reuşeşte e revoluţie. De ce? Pentru că revoluţia este încărcată simbolic enorm, are un capital uriaş, iar lovitura de stat este o acţiune punctuală a unui grup care vrea să răstoarne o putere şi atunci nu sună bine. Ce vreau să spun eu, că am făcut ceva istorie şi multă chiar, este că nu a fost niciun eveniment istoric real care să nu fie organizat, să nu aibă aşa ceva în spate. Sigur, nu a fost niciun joc de teatru.", a mai spus sociologul. 

VEZI CONTINUAREA AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel