Șerban Huidu, implicat într-un nou accident rutier în București. A fost testat de alcool și droguri

Foto: Facebook Șerban Huidu
Foto: Facebook Șerban Huidu

Șerban Huidu a fost implicat într-un nou accident.

Șerban Huidu a fost implicat, marți, într-un ușor accident de circulație în București, în zona podului Basarab, conform Antena 3 CNN.

În accidentul de azi a mai fost implicat un autoturism al cărui șofer făcea taximetrie alternativă. Acesta l-a acuzat pe Huidu că i-ar fi tăiat calea, însă vedeta nu a recunoscut.

Cei doi au fost testați pentru consumul de alcool si stupefiante, iar rezultatele au fost negative.

Șerban Huidu s-a ales cu o amendă de 200 de lei și 3 puncte de penalizare.

În urmă cu zece ani, Huidu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, după un accident rutier în care au murit 3 oameni.

Șerban Huidu se afla pe Drumul Național 1, la intrarea în localitatea brașoveană Timișul de Sus, într-o mașină de teren. La un moment dat, vedeta a intrat pe contrasens și a izbit frontal un autoturism Dacia Logan ce venea din sens opus. Șerban Huidu și ceilalți membri ai familiei sale care se aflau în mașină au fost duși la Spitalul Județean Brașov cu diferite traumatisme, dar fiind stabili. 

Cei doi copii ai vedetei, de 2 și 4 ani la acea vreme, au fost luați din unitatea medicală de către prietenii familiei Huidu.

Șerban Huidu a suferit în urma accidentului un traumatism cranian minor, iar în urma unei tomografii s-a constatat că se află în afara oricărui pericol. În urma accidentului au murit, însă, 3 oameni.

De asemenea, tot în 2011, Șerban Huidu a fost implicat într-un accident în timp ce se afla la ski în Austria. Acesta a fost în comă de gradul VI și la un pas de moarte, însă ulterior și-a revenit într-un mod miraculos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel