Renault nu se retrage din Rusia. Ar pierde 10% din venituri

Fotografie creată de Mike, de la Pexels
Fotografie creată de Mike, de la Pexels

Compania auto Renault nu vrea să se retragă din Rusia, din cauza pierderilor uriaşe pe care le-ar suferi. Asta deşi alţi producători auto, dar şi alte companii gigant, şi-au suspendat deja activitatea în Federaţia Rusă după izbucnirea războiului din Ucraina.

Rusia reprezintă aproximativ 10% din veniturile Renault, companie la care guvernul francez deține un pachet de 15% acțiuni. Conform promotor.ro, Renault vrea astfel să evite şi naţionalizarea AvtoVAZ, compania care produce LADA şi la care Renault are 68 % din acţiuni. 

Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a spus că firmele private sunt libere să ia decizii cu privire la desfășurarea afacerilor în Rusia, dar numai dacă „respectă strict și riguros sancțiunile”.

Producția la uzina de asamblare Renault de lângă Moscova a fost temporar întreruptă până pe 18 martie din cauza unor probleme de aprovizionare. Fabricile AvtoVAZ din Togliatti și Izhevsk au avut, de asemenea, întreruperi de producție în urma invaziei Rusiei în Ucraina, din cauza penuriei de semiconductori.

Ce spun oficialii din Rusia

„Rusia propune naționalizarea unităților de producție ale companiilor care își anunță retragerea de pe piața din Rusia și închiderea producției în timpul operațiunii speciale [militare] din Ucraina. Vom lua măsuri dure de represalii, acționând în conformitate cu legile războiului”, a declarat Andrei Turchak, secretarul consiliului general al partidului de guvernământ al Rusiei, potrivit Reuters.

Doi giganţi au oprit livrările către Federaţia Rusă

Este vorba despre Audi şi General Motors, care şi-ar fi anunţat partenerii de afaceri din Rusia că nu vor mai livra maşini acolo. În legătură cu situația dificilă din Ucraina „conform tuturor indicatorilor”, marca germană Audi oprește transporturile de mașini către întreprinderile de dealeri ruși începând cu data de 24 februarie, rezultă din scrisoarea producătorului auto către partenerii ruși. 

Mașinile care au trecut de vama rusă și sunt programate pentru expediere din depozitul importatorului vor fi trimise la adresa reprezentanțelor, conform documentelor formate anterior, se mai arată în decizia companiei. Audi intenționează să informeze suplimentar clienții cu privire la reluarea expedierilor și condițiile de preț, scrie Digi24.‎

‎O scrisoare similară a venit și din partea concernului american General Motors (GM, vinde mașini Chevrolet în Rusia), au declarat pentru Vedomosti surse din cadrul companiilor de leasing. Mesaje cu un conținut similar sunt așteptate și de la compania Volkswagen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel