RAPID: Pancu, despre venirea lui Mircea Lucescu. Anunț privind demisia

Darius Muresan / 13 sep 2019 / 13:43 Salveaza PDF Comentarii

Antrenorul echipei de fotbal Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu crede în varianta venirii tehnicianului Mircea Lucescu la gruparea giuleşteană, afirmând că nu există varianta să demisioneze, ci doar să fie dat afară.

"Ape liniştite aici mai greu să găsim la Rapid. Eu zvonurile astea le cred în continuare pe undeva imposibile. Ceva legat de o minune, cu toate că multă lume îmi spune că nu e chiar o minune, că e un lucru posibil. Eu îmi văd în continuare de muncă, liniştit, zi de zi. Ştiu procesul prin care trecem. A venit într-un mod neaşteptat înfrângerea asta (1-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, n. red.), m-a dat şi pe mine puţin în spate, pentru că nu o luam în calcul. Antrenez echipa cum o făceam şi înainte. Consider că am jucători buni şi foarte buni care pot face parte oricând din patrimoniul naţional al fotbalului'', a declarat Pancu.

 

Pancu nu renunță

 

''Fără domnul primar (Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, n. red.) nu am fi fost cu Rapid în poziţia în care suntem, adică o echipă de Liga a II-a cu pretenţii şi şanse de a promova. E normal să-şi dorească ce e mai bun pentru echipa asta, doar că, din câte ştiu eu, cunoştinţele dumnealui despre fotbal sunt aproape zero. Nici acum nu cred că ştie când e ofsaid, nu ştiu dacă o fi învăţat de când vine pe stadion. E îndreptăţit să vorbească oricând, pentru că nu este patronul, dar este părintele acestui nou Rapid, faptul că suntem aici i se datorează în mare măsură. Dar legat de analiza strict fotbalistică a mea accept doar din partea oamenilor calificaţi, care stau zi de zi cu mine. Sunt lucruri normale în România, nu sunt necăjit deloc, dar asta nu înseamnă că mă abat de la visurile mele legate de Rapid", a mai spus Pancu în conferinţa de presă.

Tehnicianul afirmă că se simte un campion şi că nu are în vocabular ideea de a renunţa: "Nu m-am gândit să renunţ, ferească Dumnezeu, eu mă consider un campion şi în vocabularul unui campion nu există să renunţi. Pot fi demis oricând şi acum, dar să renunţ, niciodată. Nu renunţ în ideea în care ar veni oricine. Pot fi demis, atât, e normal, e contract. E situaţia mai specială, dar pot fi demis, atât, să renunţ în niciun caz".

După şase etape în Liga a II-a, Rapid ocupă poziţia a 7-a în clasament, cu 10 puncte.

În etapa 7-a a Ligii a II-a, Rapid va juca, sâmbătă, de la ora 15:30, în deplasare cu formaţia FC Argeş.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27