Vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, vrea să pună bețe în roate garniturii actuale de europarlamentari democrat-liberali, propunând ca primele 10 poziţii de pe lista partidului, respectiv cei mai eligibili candidaţi la viitoarele alegeri, să fie ocupate de reprezentanţi ai tuturor regiunilor, lansând totodată atacuri la adresa lui Cristian Preda, Theodor Baconschi și Sebastian Bodu.
"Aşa cum îi vedeţi că se comportă, aşa sunt şi şansele lor de a mai fi pe listele de europarlamentari. Pe cei pe care îi vedeţi la muncă şi care susţin partidul, care îşi fac treaba, sunt conştienţi că vor fi pe lista de europarlamentari, cei care deja fac valuri şi sunt întotdeauna în contre cu PDL, e clar că şi ei ştiu că nu au şanse să fie. L-am văzut pe unu’, Bodu, care ne face scrisori acum, dânsul ne face scrisori cum trebuie să se comporte partidul, vă daţi seama că şi scrisoarea asta este din dorinţa de a se repoziţiona, poate, în altă parte", a declarat, la Constanţa, Cezar Preda, potrivit site-ului pesurse.ro.
Apreciind activitatea unor colegi în Parlamentul European, precum Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean, Teodor Stolojan, care ar merita încă un mandat, Cezar Preda a propus ca pe primele 10 poziţii de pe lista de europarlamentari să se afle reprezentanţi ai tuturor regiunilor.
"Logic ar fi ca fiecare regiune să fie reprezentată, în primii 10 fiecare regiune să aibă un reprezentant, altfel nu s-ar face omogenizare în campania electorală. Nu văd de ce ar trebui să tragă regiunea de Sud-Est o listă de europarlamentari în care nu are niciun candidat din regiune în primii zece", a afirmat liderul democrat-liberal.
Preda și Baconschi se descalifică prin acuzațiile aduse lui Blaga
Cezar Preda a criticat aspru și pozițiile unor colegi de partid, față de "declarația de curtoazie și corectă din punct de vedere protocolar" pe care liderul PDL, Vasile Blaga, a făcut-o în China.
"Am văzut tot ieri sau când au fost alţi doi mari nemulţumiţi ai politicii româneşti, care îl criticau pe domnul preşedinte Blaga pentru deplasarea în China, domnul Preda şi domnul Baconschi. Răspunsul meu este clar că este pur şi simplu o jignire profundă la adresa Chinei. Să acuzi China, una din cele mai mari puteri mondiale şi o ţară care se deschide către civilizaţie, numai pentru a-ţi arăta frustarea imensă în interiorul partidului tău, mi se pare o chestiune care iese din sfera normalului. Să ataci tu preşedintele unui partid pentru o declaraţie de curtoazie şi corectă din punct de vedere protocolar pe care a făcut-o şi Boc acum trei ani când eram împreună, numai de dragul de a mai ieşi în spaţiu, cu asemenea ieşiri nu numai că se descalifică, pentru că în faţa partidului ei s-au descalificat demult, dar jignesc şi ţări importante, deşi unul se laudă că e mare diplomat", a afirmat vicepreşedintele PDL, reamintind faptul că, de trei luni, partidul este criticat de pcei care doresc desfiinţarea partidului.
Frustrații să-și facă partide noi
"Nu se poate ca de trei luni să fim atacaţi de la preşedintele României, de la tot ce înseamnă o putere parlamentară, de la tot ce înseamnă presă plătită şi de la tot ce înseamnă colegi din interior şi noi totuşi să rezistăm, să ne facem treaba, să avem 18 la sută. Nu înţeleg aceşti domni că nu pot să desfiinţeze Partidul Democrat Liberal ? Asta şi-a propus-o şi Năstase în 2001, 2002, 2003, să-l destructureze şi n-a reuşit, am câştigat alegerile, aşa le vom câştiga şi în 2014 şi 2016. Mesajul meu este să ne lase în pace, să-şi vadă de construcţiile pe care le au, să nu mai cânte prohodul PDL. (...) Restul frustraţilor, nemulţumiţilor, cei care au pierdut controale în partid, care nu se mai regăsesc în fruntea partidelor, să-şi facă altele, dacă nu e bine la noi, dacă le miroase Partidul Democrat Liberal", a transmis Cezar Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu