O nouă propunere pentru conducerea UDMR. Ce spune Hunor

Roxana Neagu / 19 ian 2017 / 21:50 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, l-a propus pe Porcsalmi Balint pentru funcţia de preşedinte executiv al Uniunii.

”Porcsalmi Balint este un adevărat profesionist, are multă experienţă şi am încredere deplină în el”, a declarat Kelemen Hunor. 

El aşteaptă de la Porcsalmi să asigure implementarea deplină a procesului de reînnoire şi reconfigurare a UDMR, să întărească şi mai mult legătura dintre Uniune şi comunitatea maghiară din România şi ”să reprezinte cu mult curaj interesele oamenilor la nivelul conducerii executive a unei organizaţii inovative şi eficace”.

”Porcsalmi Balint activează de 17 ani în Uniune, iar în acest timp a avut diferite atribuţii, a făcut tot ce se poate face într-o organizaţie politică, începând cu lipirea afişelor şi până la activitatea în sfera guvernamentală. A lucrat alături de noi, nu numai în perioada campaniilor electorale sau când UDMR s-a aflat la guvernare, dar şi în diferitele etape ale dezvoltării Uniunii. Porcsalmi cunoaşte organizaţia, iar cei din organizaţie îl cunosc pe el”, a argumentat Kelemen Hunor.

Liderul Uniunii s-a declarat convins că Porcsalmi Balint este persoana cea mai potrivită pentru respectiva funcţie. Potrivit prevederilor din Statutul UDMR, preşedintele executiv este numit în funcţie de Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), la propunerea preşedintelui Uniunii. CRU urmează să se întrunească sâmbăta viitoare, pe 28 ianuarie.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27