Mistere nedescifrate ale Bibliei până în prezent

Deși constituie o sursă de adevăruri spirituale infailibile pentru mai mult de un miliard de oameni, Biblia conține și multe enigme istorice care au rămas nedezlegate până în zilele noastre.

Numele plin de taine al lui Dumnezeu
Conform tradiţiei evreieşti, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere. El a fost scris „YHVH“ – această combinaţie de litere este menită să fie numele adevărat al lui Dumnezeu, însă nimeni nu ştie cum se pronunţă. Pronunţia corectă a dispărut din istorie şi tot ceea ce avem astăzi sunt doar presupuneri. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi Iahwe, Iahve sau Iehova.

Behemoth
În Biblie, în cartea lui Iov, se vorbeşte despre o creatură gigantică şi foarte puternică, numită Behemoth. Din descrierea ei, ştim că Behemoth este un animal terestru foarte mare. Însă în zilele noastre, nimeni nu are idee despre ce poate fi vorba. Unii cercetători au sugerat că acest animal ar putea fi un hipopotam, alţii au spus că ar fi un elefant sau chiar un dinozaur care a supravieţuit în timpurile biblice. Dar Behemoth rămâne în continuare un mister total.

Anul real de naştere al lui Iisus
Cele mai multe evenimente care sunt descrise de Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar naşterea lui Iisus nu face excepţie. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc primul recensământ. Ceea ce este imposibil, din datele istorice cunoscute până azi.

Deşi Quirinius a efectuat un recensământ în jurul anilor 6-7 d.Hr., acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul acestui recensământ, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre naşterea lui Iisus se contrazic reciproc.

Locul exact unde se află Arca lui Noe
Cel puțin din vremea lui Eusebiu (275-339 d.Hr.) şi până astăzi, căutarea rămăşițelor Arcei lui Noe a constituit un lucru fascinant pentru creştini, evrei şi musulmani.

Mulţi consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Deşi în Geneză se menţionează că Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovadă care să indice existenţa unui potop uriaş care să fi afectat vreodată această zonă.

Cărţile ce sunt lipsă din Biblie
Biblia este una dintre cărţile care conţin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. Dar ea a fost mult mai cuprinzătoare. Cel puţin 17 cărţi lipsesc din versiunea modernă a Bibliei şi nu se ştie nimic despre ce s-a petrecut cu acestea.

În unele capitole din Biblie se fac referiri la scrieri care lipsesc. Spre exemplu, în Cronici 29, sunt menționate „scrierile despre profetul Nathan şi Gad“ şi detalii despre domnia regelui David. Dar încercând să căutăm aceste capitole în Biblie, nu vom găsi nimic.

La fel este şi cu Cartea Războaielor Domnului, care ar conţine un ciclu de poeme. Nimeni nu ştie ce s-a petrecut cu aceste scrieri. La un moment dat în istorie, ele au fost pierdute sau cineva a decis să le scoată din Cartea Sfântă.

Citește și: Iisus, a Doua Venire: Prin clonarea Lui se încearcă păcălirea populației

 

Anii pierduţi ai vieţii lui Iisus
Viața nimănui nu a fost atât de analizată aşa cum a fost cea a lui Iisus. Aproape fiecare moment al existenţei lui Hristos a fost interpretat de către oamenii de ştiinţă. Cu toate acestea, rămân goluri uriaşe în cunoştinţele noastre despre ce a făcut Mântuitorul de la vârsta de 12 până la 30 de ani.

Nu se cunoaște cu certitudine ce a făcut el în timpul adolescenţei şi în primii ani din tinereţe. Lipsa de informaţii despre această perioadă din viaţa lui Iisus a făcut să apară sute de cărţi pe această temă, toate avansând diverse ipoteze.

Locul precis al crucificării lui Iisus
Noul Testament  apreciază Crucificarea lui Iisus drept evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Dar unde a avut loc acest eveniment remarcabil? Nu se ştie exact!

Biblia spune că Răstignirea a avut loc pe Golgota, unul dintre dealurile din afara Ierusalimului. Este unul dintre foarte puţinele detalii din cele patru Evanghelii care coincid. Învăţaţii contemporani consideră că Golgota ar putea fi zona denumită astăzi „Gordon’s Calvary“, ce a fost descoperită de britanicul Charles Gordon în apropiere de Ierusalim, la sfârşitul secolului al XIX.

Unde sunt situate Sodoma şi Gomora
Pentru păcatele locuitorilor lor, oraşele Sodoma şi Gomora au fost distruse „de pucioasa şi focul venite de la Domnul din cer“. În creștinism și iudaism, numele acestor oraşe au devenit sinonime cu păcatul, iar distrugerea lor, cu o manifestare proverbială a mâniei lui Dumnezeu.

Existența istorică a Sodomei şi a Gomorei, constituie încă un subiect de dispută între arheologi. Biblia indică faptul că acestea erau situate în apropierea Mării Moarte. Posibile locuri sunt siturile descoperite de Walter Rast (profesor în biologie la Texas State University) şi Thomas Schaub în 1973, incluzând şi Bab edh-Dhra, care a fost identificat de arheologul Paul Lapp. Alte aşezări posibile ar fi Numeira, es-Safi, Feifeh şi Khanazir.

Ce s-a petrecut cu triburile pierdute?
Cele „Zece triburi pierdute ale lui Israel“ se referă la vechile triburi care au dispărut la sfârşitul Epocii de Bronz, după ce Regatul lui Israel a fost distrus, robit, iar evreii au fost trimiși în exil. Acesta este un subiect care se bazează parțial pe fapte istorice autentice și documente şi parțial pe tradiția religioasă. Au existat anumite teorii bizare despre cine ar putea fi descendenții acestor triburi pierdute. Unele se referă la irlandezi, nativii americani, britanici, japonezi și chinezi.
 
Biblia conține mesaje codate
Pe lângă mesajul spiritual evident, textul Bibliei conține informații criptate despre orice eveniment care s-a produs în trecut sau care se va petrece în viitor.  Existența misteriosului cod al Bibliei a fost dovedită de dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experiți în teoria grupurilor. Studiul acestui cifru și rezultatele obținute au fost popularizate de cartea The Bible Code, scrisă de jurnalistul Michael Drosnin.

Metoda principală prin care mesajele au fost extrase este „secvența echidistantă de litere“, folosindu-se de obicei textul Bibliei ebraice.

Utilizarea şi publicarea „predicțiilor“ bazate pe codurile Bibliei au reuşit să atragă atenția mai ales după asasinarea prim-ministrului israelian Yithak Rabin, din anul 1995, ce fusese prevăzută de Eliyahu Rips. Jurnalistul Michael Drosnin îl avertizase pe premierul israelian cu un an înainte, în 1994, de posibilitatea acestui eveniment tragic.

Unde este Grădina Edenului?
Unii oameni cred că Grădina Edenului a existat în realitate, dar majoritatea teologilor consideră că povestea este doar strict simbolică. Totuși, Biblia ne dă anumite indicii despre locul unde s-ar fi găsit, ceea ce i-a determinat pe mulți să încerce să o descopere.

Există ipoteze care plasează Edenul la izvoarele râurilor Tigru şi Eufrat, în Irak, în Africa sau în Golful Persic. Locul unde s-a aflat Grădina Edenului rămâne, însă, şi astăzi un mister.

Cine a fost faraonul din timpul Exodului?
Capitolele de început ale Cărții Exodului descriu povestea înrobirii fiilor lui Israel în Egipt, plăgile prin care Dumnezeu a forțat eliberarea acestora şi scăparea evreilor prin traversarea Mării Roșii.

Faraonul care a domnit în Egiptul antic în acea vreme nu este numit, fiind menționat doar cu rangul său. Problema identității lui a fost subiectul mai multor speculaţii. Figura cel mai des menționată în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, dar nu există nicio dovadă scrisă sau arheologică în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel