Lovitură pentru samsarii de mașini. ANAF va colabora cu RAR pentru a preveni fraudele cu TVA

Lovitură pentru samsarii de mașini. ANAF va colabora cu RAR pentru a preveni fraudele cu TVA  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Lovitură pentru samsarii de mașini. ANAF va colabora cu RAR pentru a preveni fraudele cu TVA / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Registrul Auto Român (RAR) va transmite la ANAF datele celor care importă mașini second hand.

Guvernul si-a propus sã elimine fraudele la importurile de mașini second hand si dã o lovitură samsarilor. Mai exact, potrivit unei ordonanțe de urgentă intrate în vigoare, Registrul Auto Român (RAR) va transmite la ANAF datele celor care importă mașini second hand, pentru a preveni astfel evaziunea fiscală din acest sector.

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial OUG 120/2021 care reglementează atât factura electronică cât si omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului si certificarea autenticității vehiculelor rutiere de către Registrul Auto Român. Potrivit acestei ordonanțe, persoanele fizice si juridice care cumpără mașini second hand din Uniunea Europeană sunt cele obligate, mai nou, sã se prezinte la Registrul Auto Român (RAR) pentru formalitățile legale necesare. O altă prevedere a acestei ordonanțe este aceea cã Registrul Auto Român va transmite Fiscului, înainte sã elibereze cărțile de identitate, toate documentele pe care le primește de la persoanele care cumpără mașini second hand din UE. Conform acestei ordonanțe, persoana care a făcut achiziția intracomunitară este considerată a fi cea care a cumpărat efectiv o mașină si care e trecută pe documentele vehiculului, respectiv pe cele de proveniență.

Samsarii sunt furioși

„Pentru vehiculele rutiere provenite din țări membre UE, R.A.R. transmite către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în format electronic, documentele prezentate de persoana care a efectuat achiziția intracomunitară, inclusiv documentele de proveniență, anterior eliberării cărții de identitate a vehiculului. Procedura de aplicare a prezentului alineat se stabilește prin protocol încheiat între cele două instituții”, se arată în textul ordonanței. În acest fel, cei care importă mașini rulate (samsarii) vor fi luați în evidență la ANAF în momentul în care vor face formalitățile RAR. Înainte, samsarii cumpărau mașinile din UE folosind firme fantomă, pentru a putea deduce TVA, iar ulterior mașina era înregistrată la RAR de către cumpărătorul final. În acest fel, bugetul de stat era prejudiciat cu sume importante, estimare de ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, la 1,4 miliarde de lei pentru ultimii cinci ani. „Ce înseamnă asta? Înseamnă cã, atunci când cineva aduce o mașină rulată în România, cel care o aduce – cel care achiziționează mașina din străinătate – este si cel care o prezintă la Registrul Auto Român. Este necesar sã facem acest lucru pentru a preveni eventuale fraude cu TVA, pentru cã, știți foarte bine, cel care aduce un vehicul rulat beneficiază de acea scutire pentru bunuri intracomunitare si, din verificările pe care le-am făcut până acum, impactul bugetar ar fi fost, în ultimii cinci ani, de 1,4 miliarde de lei”, declara ministrul Vâlceanu în urmă cu o săptămână, după adoptarea ordonanței, scrie VremeaNoua.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy