Urmărește dezbaterea live

Leo Messi, fără talent de oracol. A zis că 10 fotbalişti tineri vor ajunge mari, dar a avut dreptate doar cu unul

Pixabay
Pixabay

Leo Messi este considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din lume, dar în ceea ce priveşte flerul la jucătorii tineri, acesta a demonstrat că... nu prea se pricepe. 

Acesta a făcut acum mai mulţi ani 10 propuneri privind tineri care vor ajunge mari fotbalişti, dar doar unul a confirmat. 

Singurul care joacă la cel mai înalt nivel este Timo Werner - atacantul s-a remarcat repede la Stuttgart, apoi a marcat 96 de goluri în 150 de apariții pentru RB Leipzig, însă la Chelsea se chinuie să înscrie după ce are 14 reușite în 62 de partide. Dar are în palmares UEFA Champions League și Supercupa Europei.

Unul dintre cei nominalizaţi, "cea mai proastă alegere" la Sevilla

Messi i-a prezis un mare viitor lui Marcos 'Rony' Lopes, poreclit după brazilianul Ronaldo.

Crescut de Benfica, Lopes a ajuns repede la Manchester City unde a devenit cel mai tânăr marcator din istoria clubului la 17 ani și 9 luni, sub comanda lui Roberto Mancini.

A fost apoi împrumutat la Lille și cumpărat de Monaco pentru 10milioane de euro. De acolo, a ajuns la Sevilla, dar a devenit ”cea mai proastă alegere” a celebrului Monchi. Nu s-a impus și este acum împrumutat la Olympiacos în Grecia.

Messi i-a nominalizat pe ivorienii Boga și Cornet

Alți doi fotbaliști cunoscuți sunt doi ivorieni, Maxwel Cornet și Jeremie Boga. Cornet s-a remarcat la Lyon, moment în care a ajuns în atenția lui Messi.

Dar nu a devenit vioara întâi, iar în acest moment joacă la Burnley.

Jeremie Boga impresionează acum în echipa lui Vlad Chiricheș, Sassuolo, în Serie A, deși a crescut la Chelsea, echipă care l-a împrumutat la Rennes și Granada. 

A jucat un singur meci la Chelsea, timp de 18 minute, iar Sassuolo l-a achiziționat pentru 3,5 milioane de euro. Are 18 goluri și 10 assist-uri pentru Sassuolo care speră să obțină o sumă de peste 20 de milioane de euro din vânzarea sa.

Tot în Serie A joacă și Aleksey Miranchuk la Atalanta, după ce a fost cumpărat de la Lokomotiv Moscova pentru 15 milioane de euro. Însă în acest sezon a prins doar 182 de minute în 12 meciuri.

Messi le-a prezis un mare viitor lui Bentivegna, Kenedy, Wilson, Shelton și Zardes

În schimb, celelalte nume nu spun mare lucru. Messi i-a prezis un mare viitor lui Accursio Bentivegna, un italian care s-a lansat la Palermo alături de Paulo Dybala.

Însă nu a reușit să împlinească așteptările deoarece duă sezoane în Serie B cu Ascoli și Como, a ajuns la Juve Stabia în Serie C.

Tot așa e și brazilianul Kenedy, adus la Chelsea de la Fluminense în 2015. După 27 de apariții și 3 goluri, a fost mereu împrumutat la Newcastle, Granada și actualmente Flamengo.

Un alt nume care nu spune mare lucru este cel al lui James Wilson, considerat în 2015 una din marile promisiuni ale academiei lui Manchester United.

Atacantul a suferit o accidentare gravă la 20 de ani și a stat pe tușă timp de 15 luni, dar a ajuns în liga a 4-a la Salford City, iar acum la Port Vale în League Two. 

Khiry Shelton fusese remarcat de Messi la New York City FC, echipa care este asociată cu Manchester City, dar în Europa a reușit să joace doar pentru Paderborn, iar acum este la Sporting Kansas City.

Probabil, cea mai ciudată alegere a fost cea a lui Gyasi Zardes, un alt atacant din MLS, care s-a lansat la LA Galaxy, iar acum este la Columbus Crew, scrie Digisport.ro.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy