Laboratorul de Control Doping, reacție după afirmațiile Simonei Halep, privind proba de sânge prelevată în București

FOTO: DC Studio
FOTO: DC Studio

Simona Halep a afirmat că proba de sânge prelevată la București a stat la o temperatură greșită.  Laboratorul de Control Doping din România a reacționat în acest sens.

Laboratorul de Control Doping din România a venit cu precizări privind probele de sânge ale Simonei Halep, după ce fostul lider mondial a afirmat că au fost maltratate. Potrivit LCD România probele au fost păstrate la temperaturile standard stabilite de către organismele internaționale, scrie Agerpres.

”Recepția și analiza probelor, raportarea datelor analitice ale parametrilor hematogici și a datelor referitoare la temperatură (valori de temperatură înregistrate de la recoltarea probelor, pe parcursul transportului probelor, recepția în laborator și până la omogenizarea probelor înainte de analiză), elaborarea și predarea documentației laboratorului către APMU și ITIA au fost realizate în conformitate cu prevederile Codului Mondial Antidoping, ale Standardului Internațional pentru Laboratoare și a documentelor complementare emise de AMA/WADA”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al instituției, potrivit sursei menționate.

Numele Simonei Halep nu a fost cunoscut

Totodată, reprezentanții laboratorului din București, acreditat AMA/WADA, precizează că numele Simonei Halep nu a fost cunoscut de către angajații care au analizat probele respective.

”APMU (Unitate de Management a Pașaportului Sportivului) este responsabilă cu evaluarea datelor analitice furnizate de laborator și a validității probelor pașaportului în numele custodelui pașaportului sportivului. Laboratorul de Control Doping din România nu este APMU. Laboratoarele de control doping nu au rolul de custode al pașaportului sportivilor. Laboratorul de Control Doping din România, conform Codului Mondial Antidoping, Standardului Internațional pentru Laboratoare și documentelor complementare, nu este informat cu privire la identitatea sportivilor. Laboratorul de Control Doping din România nu a fost informat cu privire la identitatea domnișoarei Simona Halep”, se mai arată în comunicatul citat.

Conform Codului Mondial Antidoping, există alte organisme care au în sarcină planificarea testării sportivilor și recoltarea probelor.

”Laboratorul de Control Doping din România, acreditat de Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA), respectă prevederile Codului Mondial Antidoping, ale Standardului Internațional pentru Laboratoare și ale documentelor complementare emise de AMA/WADA și prevederile standardului internațional SR EN ISO/CEI 17025:2018.

Atribuțiile principale ale Laboratorului de Control Doping includ recepția, analiza probelor de control doping și raportarea rezultatelor conform prevederilor Standardului Internațional pentru Laboratoare. Conform prevederilor Codului Mondial Antidoping și a documentelor complementare, Autoritățile de Testare (TA) au responsabilitatea de a planifica testările doping, Autoritățile de Recoltare (SCA) au responsabilitatea de a recolta probele, de a le transporta și preda laboratoarelor de control doping acreditate de AMA/WADA, iar Autoritățile de Gestionare a Rezultatelor (RMA) au responsabilitatea gestionării rezultatelor analizelor de control doping și a încălcărilor non-analitice ale reglementărilor antidoping.

Toate aceste autorități sunt precizate pe formularul de control doping care este semnat de sportiv la sfârșitul ședinței de recoltare a probelor. O copie a acestui formular este predată sportivului. De regulă, la acest moment ofițerul de control doping informează sportivul cu privire la faptul că datele sale cu caracter personal (nume și prenume, data nașterii, semnătura etc.) nu sunt transmise laboratorului și nu se regăsesc pe niciun document care este predat laboratorului împreună cu probele. Laboratorul de Control Doping din România, ca orice alt laborator de control doping acreditat AMA/WADA, nu este TA, SCA sau RMA”, se arată în documentul citat.

Halep: Pentru mine a fost un șoc, este inexplicabil

Simona Halep a afirmat, în cadrul unui interviu acordat postului Antena 3 CNN, că probele sale de sânge au fost ținute în condiții neadecvate, motiv pentru acestea au fost deteriorate.

”A apărut problema cu sângele. A fost ceva foarte șocant... pentru că după 6-7 luni au venit și mi-au spus că sângele meu este în neregulă, când toate testele mele de sânge au fost negative. Niciodată nu a fost găsită nicio substanță interzisă în sângele meu sau să fi fost ceva pozitiv. Absolut niciodată. Am fost atât de șocată când a apărut treaba cu sângele că nici nu am realizat documentele, de unde au venit, cum sunt. Doar vorbeam cu avocații.

Pentru mine a fost șocant că se întâmplă ceva cu sângele meu, când totul este normal. Am descoperit de unde vine treaba cu sângele la Lausanne, în timpul procesului, când eram în sală. Pe ecranele din mijloc a apărut documentul cu sângele, dar nu am realizat. Fratele meu a venit și mi-a zis să mă uit că scrie în română. și când mă uit pe ecran era steagul României și în dreapta scria București, România.

Atunci am avut un moment în care efectiv nu am mai putut să zic nimic și nu înțelegeam cum e posibil ca eu să fiu suspendată patru ani pe un document venit din România. Atunci pentru mine a fost un șoc, este inexplicabil. Îmi e greu și acum, am foarte multe emoții, pentru că a fost cel mai mare șoc din viața mea. Să știu că proba prelevată la București, când eu stau la 10 minute de laborator, a fost testată neținându-se cont de regulile de păstrare. Nu a fost păstrat sângele la temperatura care trebuia.

Au fost două ore și ceva în care sângele meu a stat la temperatură greșită. Dar și așa, proba mea de sânge a fost în valori normale și nu a indicat nicio urmă de dopaj. Bineînțeles că și cei de la tribunalul de la Lausanne au fost și ei surprinși că se poate întâmpla așa ceva, mai ales că eram în același oraș și eram foarte aproape de laborator. Iar eu mi-am exprimat și acolo dezamăgirea că o carieră de 25 de ani poate fi distrusă prin neglijență, prin reavoință sau pur și simplu pentru că nu respecți persoana pe care o testezi.

Nu se poate să se întâmple așa ceva la nivel atât de înalt. Am fost foarte dezamăgită și sunt foarte dezamăgită. De aceea, revenind la cuvântul trădare, pot spune că asta am simțit. Eu nu cer niciodată să fiu favorizată, dar țin foarte mult să se respecte niște reguli și să fiu testată așa cum trebuie. E dezamăgitor să văd că nu s-a putut respecta acest lucru aici”, a afirmat fostul lider mondial.

Citește și: Simona Halep poate reveni în clasamentul WTA, în baza wildcard-urilor. Jurnaliștii americani știu câte invitații poate primi fostul lider mondial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel