”După ratarea unei calificări la un turneu final, Constantin Teașcă răspundea la ancheta revistei „Fotbal": „Nu cred că ne vom mai califica vreodată la un turneu final, pentru că nu există turnee finale de circ, cu invitații din oficiu". Doar generația lui Hagi și Popescu a contrazis sistematic acest lucru.
Puține lucruri îmi amintesc din fotbalul mare al copilăriei mele, așa cum îmi amintesc lacrimile lui Răducioiu de după sfertul cu Suedia de la Mondialul american. Erau lacrimile unei generații căreia i s-a spus „de aur" nu pentru că ar fi câștigat vreun trofeu, ci pentru că a crezut că poate să bată pe oricine, în înfrățirea dintre ambiție, valoare și mentalitate nemaiîntâlnite în lumea noastră de hiperexigenți într-ale balonului rotund și nu numai.
Am pierdut atunci nemeritat, pe propriile greșeli.
25 de ani mai târziu, lucrurile arată rău pentru noi. Să vrei să plângi și nu ai din ce. Nicio ocazie mare într-un meci vital, în fața a 50000 de suporteri. E ceva în neregulă cu lumea noastră, cu incapacitatea de a proiecta viitorul altfel decât în absența recursului la minuni și șanse. O stagnare aproape perfectă, o tranziție nesfârșită în căutarea unei noi generații care refuză să se nască.
Acest eșec spune ceva și despre starea societății românești actuale, dar și despre felul în care s-au degradat valori fundamentale, precum solidaritatea și demnitatea. Victoria sau înfrângerea aproape că nu mai au nicio semnificație. Vai de țara care are stadioane, dar nu mai are fotbal!
De-acum, viața noastră de microbiști, de suporteri triști, dezamăgiți și aproape resemnați ai echipei naționale, va fi plină de baraje, pe care le vom tot pierde. Pentru că sunt, de fapt, barajele propriei neputințe. Cronici goale. Rutina eșecului. Replay. Când Viitorul era Trecutul”, a precizat Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
