Duminică s-a întâmplat un dezastru total pentru o formație.
Este vorba despre echipa de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe, care a ajuns să retrogradeze în Liga a 2-a, în urma unui meci disputat duminică, deși nu cu multă vreme în urmă avea pretenții de a participa în cupele europene.
La puțin timp după ce Sepsi a picat în Liga a 2-a, agenta FIFA Laurette Nogo a transmis un mesaj clar, tăios, către clubul din Sfântu Gheorghe, în contextul în care clubul covăsnean l-a demis pe antrenorul Dorinel Munteanu, după doar 5 meciuri. Tehnicianul a spus atunci că ”greii” din vestiar l-au ”săpat”, jucătorii votând pentru demiterea sa. Acum, Laurette Nogo, susținătoare a lui Dorinel Munteanu, i-a ”mitraliat” pe cei de la Sepsi.
”Karma nu uită, doar așteaptă! Acum ceva timp, experții în performanță au considerat că e în regulă să fie împotriva celui care voia performanță, nu leneveală. Un om de nota 10 (n.red. Dorinel Munteanu), atât ca profesionist, cât și ca om, nu se dă afară, se respectă!
De fapt, n-ați votat schimbarea. Ați votat retrogradarea directă. Pentru că fotbalul nu iartă prostia organizată. Și ce coincidență delicioasă... Ce frumos se aliniază lucrurile... O amprentă finală, una de manual, exact la timp. Când joci murdar în culise, uneori terenul te trădează!
Ce gust are Liga 2? Sper că e amar, că prea erați plini de voi, unii! Și, dincolo de ironia sorții, nu pot să nu spun că îmi pare sincer rău pentru singurul om care a ținut această echipă cu sufletul. Bravo, Slobozia! Lecția de umilință era necesară. Mulțumesc!”, a scris Laurette Nogo, pe contul său de Facebook și pe story-ul de la Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu