Urmărește emisiunea live


Fotbal: Spectacolul "nu este o datorie faţă de fani", spune Boloni

Spectacolul "nu este o datorie faţă de fani", mai important fiind rezultatul, a declarat Ladislau Boloni, tehnicianul lui Royal Antwerp, cel mai vârstnic antrenor din campionatul Belgiei, pentru revista Sport/Foot Magazine.

"Nu, nu este o datorie faţă de fani. În spatele acestui spectacol, există o competiţie. Care din ele e prioritară? De multe ori la televizor lumea se plânge de lipsa spectacolului, dar când ai rezultate, ţi se iartă totul. Dimpotrivă, când nu ai rezultate dar faci spectacol, bun sau prost, eşti totuşi condamnat. Cred că jocul bun nu este neapărat bun pentru public. Uneori e joc bun cel în care eşti solid, reuşeşti atacuri bune, răspunzi prezent la capitolele agresivitate şi fizic... Chiar dacă nu faci lucruri extraordinare, poate fi un meci bun", a spus Boloni.

"Uneori, se spune că ai văzut o finală proastă de Liga Campionilor. Dar e finala Ligii Campionilor, nu poate fi proastă! Cel care câştigă la sfârşit nu se sinchiseşte că spectacolul şi plăcerea au lipsit. Cei care vin doar pentru spectacol sunt de fapt foarte puţini. Lumea vine mai ales fiindcă vrea ca echipa favorită să câştige", a adăugat el.

Românul, în vârstă de 66 de ani, o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, care a încheiat pe locul 4 ultima ediţie de campionat.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel