Evanghelia după Barnabas. Adevărul nespus despre Iisus

Evanghelia după Barnabas continuă să creeze controverse. Datând, se pare, din secolul al V-lea și descoperit în 2.000 în Turcia în urma unei acțiuni a poliției de anihilare a unei bande de hoți, manuscrisul scris de un discipol al lui Iisus relevă faptul că Mântuitorul nu ar fi fost crucificat, înălțându-se la cer de viu. Textul este scris în siriacă, un dialect al aramaicii, şi prezice apariţia unui mesia al islamului.

Textul religios aduce o nouă imagine creştinismului. Experți care au analizat documentul, printre care și autoritățile religioase musulmane,  susțin că manuscrisul  ar fi autentic,  cartea fiind  scrisă cu litere aurite, pe piele, în limba aramaică, adică limba lui Iisus Hristos. Valoarea cărții s-ar ridica la circa 28  de milioane de dolari. 

"Evanghelia după Barnabas", expusă în prezent la Muzeul Etnografic din Ankara, pare să fi fost scrisă de un discipol al lui Iisus Hristos. Astfel, acesta susține că Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, nu a fost crucificat, ci a fost doar un profet, potrivit Welt.

Ceea ce şochează lumea creştină este faptul că textul are o perspectivă similară celei islamice, contrazicând Noul Testament și învățăturile acestuia despre creștinism. Potrivit documentului, Iisus ar fi prezis apariția profetului Mahomed, cel care a fondat islamul, 700 de ani mai târziu.

Citește și: Iran: "Evanghelia dupa Barnabas" va dărâma creștinismul

Ceea ce știm până acum în legătură cu Biblia, cartea de bază a creștinismului, este că a fost formată prin alegerea Consiliului de la Niceea a unor evanghelii care să o compună. Alte evanghelii, inclusiv cea a lui Barnabas, au fost excluse, în favoarea celor patru pe care le cunoaștem acum, semnate de Matei, Marcu, Luca și Ioan. De atunci încoace, însă, diverse alte texte „biblice" au fost descoperite, precum manuscrisele de la Marea Moartă sau evangheliile gnostice, toate producând îngrijorare în rândul înalților oficiali ai bisericilor creștine.

Vaticanul a solicitat autorităților turcești să îi permită examinarea documentului aflat în Turcia și analizarea lui în cadrul instituțional al centrului catolicismului. În anul 2000, anunțul descoperirii documentului a fost catalogat drept „o minciună islamică" în presa internațională a lumii creștine.

Citește și: Cercetătorii au stabilit data la care a murit Iisus Hristos

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel