Despre plecarea de acasă. Clipul care vă va smulge o lacrimă - VIDEO

La un moment dat, toți trecem prin asta. Este etapa aceea din viață în care trebuie să lăsăm în urmă tot și să ne clădim drumul nostru, fără ajutorul părinților. Un moment care ne lasă întotdeauna cu lacrimi în ochi... Clipul pe care am ales să vi-l prezentăm este despre plecarea de acasă. Ne este înfățișată o familie clasică – cu un tată care nu prea se ocupă cu treburile gospodărești, având lucruri mai importante de făcut – de exemplu, cititul ziarului, cu o mamă care face orice pentru fiul său cel răsfățat și cu un băiat căruia îi este tare greu să se dezlipească de la sânul celei care i-a dat viață.

După mai multe nereușite în care a văzut că drumul său nu este tocmai lin așa cum și-a închipuit, tânărul s-a întors acasă. Până într-o zi în care a pierdut-o pe mama sa și și-a dat seama că este timpul să ia viața în propriile mâini. Chiar dacă până la momentul respectiv, tatăl nu făcea altceva decât să-și gonească fiul de acasă pentru a-l putea obșinui cu greul, rămas singur, fără soție și fără fiu, bărbatul și-a dat seama cât de greu este să nu ai niciun suflet în casă. Priviți un video cu imagini de-a dreptul emoționante!

VEZI VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel