De ce s-a refugiat Kovesi în online

Mulți s-au întrebat ce a apucat-o pe Codruța Kovesi de s-a apucat să dea intreviuri în zone teoretic irelevante pentru publicul amator de politică și justiție. Faptul că, în loc să presteze (conform obișnuinței) pe traseul cunoscut și verificat Europa FM - Digi 24 - ziare.com - Adevărul live, s-a dus la Vice și Rezistența tv spune multe.

Strategii care-i stau în spate pregătesc iar, nu-i vreun secret, acțiuni masive de stradă. Teoretic, în sprijinul independenței justiției, practic, pentru rămânerea ei în funcție. Pentru că le este extrem de folositoare. Adoră puterea, e cinică și obsedată de control, se impune prin teroare, nu știe să facă nimic altceva, așa că n-are o problemă de conștiință în a executa în stânga și-n dreapta deviaționiștii de la nobilele idealuri ale cătușelor.

Ca să-și atingă scopul, păpușarii apelează la planul-standard: înspăimântarea decidenților. Le-a mers de atâtea ori, de ce n-ar mai face-o încă o dată? Așa că au nevoie de buluceală și nervi în Piața Victoriei. Iar publicul-standard, cel de pe traseul media de mai sus, nu e suficient de doritor de ieșit în stradă pe ger ca s-o ardă a anticorupție pe pâine. Așa că se accesează nișa mobililor, zona tineretului refractar la orice tip de ordine socială, combinată cu gloata puținteilor la minte gata să creadă orbește în orice titlu psihotic postat pe facebook. Bine manipulată și incitată de ratații de presă refugiați (pe bani la plic și contracte de consulanță plătite la ordin) în online, mulțimea se poate dovedi extrem de eficientă în intimidarea unei coaliții politice demonstrat impotentă și bolnavă de spaima că-i strigă câteva mii de bezmetici măscări sub geam. Urmăriți, dacă aveți timp și chef, comentariile postate.

Veți vedea oameni dispuși să jure că șefa anchetatorilor anticorupție a fost luată pe sus și dusă cu forța, pentru a-și reprezenta cu demnitate instituția, la pomana porcului de la vila de protocol a SRI sau pe canapeaua infamului (nu-i așa?) general politic Oprea. Ăsta e publicul-țintă care trebuie convins că ieșitul în stradă a singura metodă de a opri restaurația, cu R de la #rezist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel