De 8 Martie, Nicu Bocancea a construit o rochie din 5000 de ghiocei pentru actrița Ioana Blaj

Nicu Bocancea, master florist internațional, a construit o rochie din 5000 de fire de ghiocei pentru a celebra feminitatea și primăvara, în prag de 8 martie. Construcția florală pe care a purtat-o actrița Ioana Blaj într-o sedință foto extraordinară a fost realizată în 2 zile, în două etape distincte: 

“Am construit mai întâi rochia suport din nenumărate fire și elemente rezistente, pe care le-am împletit cu grijă, cât să aibă flexibilitate pentru a putea fi îmbrăcată, dar să și permit ulterior inserțiile florale. Miile de ghiocei i-am adăugat fir cu fir după ce actrița foarte dragă nouă, Ioana Blaj, a imbrăcat construcția. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea cu care ne-a permis sa lucrăm piesa vestimentară-manifest direct pe corpul ei. Ghiocel cu ghiocel, rochia parfumată și gingașă a prins contur dupa 5-6 ore de lucru intens cu cele mai firave, dar fermecătoare exponate ale primăverii”, a povestit Nicu Bocancea, cel mai premiat și titrat master florist român pe plan internațional.  

Cunoscut pentru lucrările florale complexe de tip manifest prin care dă voce florilor pentru a transmite mesaje sociale puternice, Nicu Bocancea nu a ales întâmplător ghioceii pentru manifestul său de ziua femeii: “De data aceasta, mi-am propus să exprim prin flori delicatețea, feminitatea, grația, sensibilitatea, dar și forța de care dau dovadă femeile din viețile noastre, fie că sunt mame, surori, soții, iubite, prietene sau fiice. Am ales ghiocelul pentru că el nu este doar o floare, el este simbolul gingășiei maxime pe care eu îl compar cu mama, dar si cu primul nascut, pentru că este primul apărut în natură după o iarnă grea. În delicatețea lui se ascunde forța uriașă de a se lupta cu temperaturile scăzute, cu păturile de zăpadă, cu iernile grele. Pe cât este de firav, pe atât este de puternic, exact ca doamnele din viețile noastre.”, explică Nicu Bocancea care este parte din Asociația FLOOS a celor mai buni 30 de floriști ai lumii care dau trendurile în floristică la nivel mondial an de an.  

Fie că domnii aleg să dăruiască de 8 martie lalele, frezii, zambile, lăcrămioare, narcise, iasomie, ranunculus, care sunt florile emblematice pentru primăvară, sau flori cu bulbi în boluri de sticlă și aranjamente clasice în suporturi neconvenționale, Nicu Bocancea consideră că începutul de martie este un spectacol al parfumului si al culorilor, dedicat tuturor femeilor: 

“Primavara este anotimpul preferat al floriștilor, dar și al doamnelor care acum, mai mult ca în alte momente ale anului, se bucura de simfonia florală din jur. Anul acesta trendul este pe natural, pe simplitate. Încurajăm oamenii să vină să ia un mănunchi de flori de primăvară, să le învelească într-o hârtie craft, legată cu un șnur simplu, iar efectul va fi maxim. Desigur, pentru cei mai sofisticați, avem o multitudine de suporturi pentru flori și aranjamente. Foarte cerute sunt cutiile transparente care lasă să se vadă frumusețea florilor protejându-le în același timp, cutiile îmbrăcate în carton multicolor, sticluțele sau vasele de sticlă de diverse forme, eprubetele, vazele diverse.”, dezvăluie Nicu Bocancea, master florist internațional, care se joacă zilnic în mod creativ cu natura în atelierul său, dar și pe paginile sale oficiale de socializare -  https://www.instagram.com/nicubocancea/?hl=en. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel