Dan Petrescu, primele declaraţii după calificarea CFR Cluj în primăvara europeană: Nu o să fiu egalat prea curând

Facebook CFR Cluj
Facebook CFR Cluj

CFR Cluj a învins-o pe FC Balkani cu 1-0 şi s-a calificat în primăvara europeană. 

"Cred că e cea mai importantă victorie a sezonului. Nu mă așteptam să facem zece puncte când a început grupa. Când am văzut Sivasspor și Slavia, nu mă gândeam că vom face zece puncte. Mă gândeam cu Ballkani să facem mai multe puncte, dar cele șase cu Slavia ne-au calificat, cu toate că cel mai greu meci a fost cel de azi, mai ales că la 1-0 am ratat două penalty-uri la aceeași fază.

Veneam după două meciuri în care totul a fost împotriva noastră: penalty-uri inventate, goluri din ofsaid, goluri anulate nouă. Mă gândeam ce mai urmează, zic să vezi că dă Slavia gol în minutul 90 și luăm și noi gol.

Le-am zis băieților înainte de meci că au demonstrat că merită să fie în Europa, au jucat deja 13 meciuri, au făcut un efort extraordinar, dar, dacă nu vor câștiga azi, va fi degeaba.

E bine și pentru club, din punct de vedere financiar, e încredere. Mă bucur foarte mult și pentru fani, care ne-au ajutat azi. O victorie mare pentru toată lumea.

Mă bucură orice victorie. E clar că nu-mi place să luăm gol. Eroul grupei? Echipa, toți jucătorii. Mai sunt unii care au plecat, și ei ne-au ajutat. Trebuie să le mulțumim și lor.

Ballkani m-a surprins, au niște jucători buni și un joc extraordinar de posesie. Posesia a fost la ei, dar ocaziile au fost la noi.

Îmi pare bine pentru grup, s-a format un grup bun, cu jucători veniți de curând. Iată că au dus o echipă din România în primăvara europeană. Speram să fie mai multe echipe, dar nu prea văd în viitor alte echipe sau alți antrenori.

Cred că tot CFR va fi în viitor. Nu prea văd altele. În ultimii șase ani, a fost doar CFR. Alte echipe nici nu știu pe unde au fost. În același timp, noi suntem cei mai criticați, antrenorii și jucătorii, pe nedrept. Nu le-am închis gura. Doar până la prima înfrângere.

Multă lume e supărată acum, sunt convins. În România, nu ține lumea cu toate echipele. N-are rost să mai fac polemici, cel mai important e că CFR a mers în primăvara europeană, am făcut zece puncte, ceva incredibil, și am lăsat Slavia acasă.

Eu am vreo 50 de meciuri aici în Europa. Nu o să mai fiu egalat, asta e clar. Îmi pare rău să o zic, dar asta e realitatea", a spus Dan Petrescu pentru Pro TV.

Ce spunea Dan Petrescu înainte de meci 

"Este al 14-lea meci în Europa din august până acum, e o cursă infernală pentru noi. Dar şi pentru cei de la Ballkani, pentru că şi ei tot atâtea au jucat în Europa. Suntem la mâna noastră, ar fi fantastic pentru fotbalul românesc, pentru clubul CFR, pentru fani, pentru că să te califici în primăvara europeană e foarte greu în ziua de azi. Mai ales că fotbalul românesc a luat-o în jos şi nu mai avem deloc rezultate. Ultima oară în primăvară tot CFR a ajuns, când am jucat cu Sevilla. Dacă ne calificăm ar fi iar un miracol făcut de CFR în contextul problemelor din fotbalul românesc. În care nimeni n-are rezultate, dar toată lumea o critică pe CFR care joacă mâine cu calificarea pe masă", a spus tehnicianul.

"Ar fi fantastic, dar eu sunt conştient şi realist. Nu uit că adversarii au dat 6 goluri în deplasare, deci o medie de 3 goluri pe meci în deplasare, cu Sivasspor şi cu Slavia. Ei acasă n-au marcat, dar au făcut-o în deplasare de şase ori. Asta e forţa lor. Au un joc de atac foarte bun. Va fi un meci foarte greu din toate punctele de vedere, cu o echipă tehnică care va veni aici să facă meciul vieţii. Mai ales că au amânat meciul din campionat. Eu nu văd rostul de ce au amânat şi nici de ce au acceptat cei de acolo pentru că ei nu mai au nicio şansă la calificare. Dar e clar că e meci important pentru ei", a adăugat Petrescu.

Acesta a menţionat că îşi doreşte victoria, chiar dacă aceasta va fi obţinută printr-un gol înscris cu spatele în minutul 95.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel