Veșnicului propus la Nobel fără să-l câștige vreodată Cărtărescu îî pute, mai nou, Editura RAO. Pentru că a îndrăznit să publice și să lanseze cărțile scrise de Dan Voiculescu și...
Ironia face să fi fost contemporan cu marele moment editorial care l-a consacrat pe scriitor ca vârf de lance al antipesedismului. Se făcea că, în toamna târzie a anului 2004, când Adrian Năstase era personificarea răului absolut, iar Traian Băsescu reprezenta - nu-i așa? - salvarea de corupți, Mircea Cărtărescu era editorialist plătit (bine) al Jurnalului Național. Cotidian al Trustului Intact, proprietate a familiei lui Dan Voiculescu, considerat susținător al candidaturii la președinție al lui Adrian Năstase.
Atunci a apărut vitriolantul editorial "Baroane" (las link de la Hotnews: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1250218-baroane.htm, arhiva de la Jurnalul Național fiind de nedescâlcit), nu de Arghezi, ci de Cărtărescu. Text care a făcut furori pe mail (ce vremuri, fără facebook...) și care i-a asigurat calinului autor acces preferențial la traduceri bugetofage plătite de ICR, statului de scriitor preferat al lui Băsescu și acces în avionul trimis de acesta să-i aducă poeții de curte în fosta reședință a lui Ceaușescu de la Neptun.
Ulterior, "Baroane" a devenit și titlul unui volum, publicat de Humanitas (http://www.humanitas.ro/humanitas/baroane), cu editorialele din Jurnalul Național. De accesul l-a întreaga colecție s-a ocupat personal civicul domn Liiceanu, care a sunat personal la ziarul în care fusese și el editorialist plătit. În lipsa lui Marius Tucă din ziua respectivă, n-a părut deloc deranjat să mă roage pe mine să-l ajut întru monetizarea textelor deja plătite de cotianul-fanion al familiei Voiculescu.
P.S. Deși pare oarecum inutil, îmi fac datoria să-mi amintesc că, în aceeași perioadă, un alt editorialist plătit de mare succes a fost Andrei Pleșu
--
Stiu ca-s arogant si genial, dar imi place sa mi-o spuna si altii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News