€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Controlul la CFR Călători s-a finalizat. Raportul a ajuns și la DNA

cfr-gara-de-nord-tren-calatori-dcn_20083000
 

Corpul de control al premierului a finalizat verificările la CFR Călători, iar raportul a fost transmis premierului Ludovic Orban şi DNA.

Corpul de Control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de control la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. care a vizat perioada 01.01.2017-31.12.2019, raportul rezultat fiind remis premierului Ludovic Orban, cât şi DNA spre informare şi valorificare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, acţiunea de control a avut ca obiective verificarea şi evaluarea modului de respectare a prevederilor legale şi a normelor interne privind organizarea şi funcţionarea societăţii, a prevederilor legale ce reglementează guvernanţa corporativă şi a celor ce asigură cadrul normativ incident atribuirii, încheierii şi derulării contractelor de achiziţii sectoriale.

Totodată, adaugă sursa citată, a fost verificat modul în care au fost realizate programele anuale de investiţii, precum şi de respectare a prevederilor legale cu privire la constituirea şi realizarea veniturilor şi angajarea, respectiv efectuarea cheltuielilor.

"Raportul de control a fost transmis către prim-ministru (spre informare), Ministerului Finanţelor Publice (spre informare şi valorificare), Direcţiei Naţionale Anticorupţie (spre informare şi valorificare), Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (spre analiză şi valorificare) şi către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. (spre analiză şi valorificare)", se arată în comunicatul preluat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close