O fetiță lovită de propria mamă, în plină stradă, sub privirile trecătorilor. O femeie care intervine și încearcă să oprească agresiunea. O mamă care spune că nu mai poate și că și-a pierdut răbdarea. Câteva zeci de secunde filmate cu telefonul au deschis o discuție care depășește cu mult cazul de la Constanța. Cât rău produce o palmă? Ce se întâmplă în mintea unui copil atunci când persoana care ar trebui să îl protejeze devine chiar sursa fricii lui? Și de ce, în România anului 2026, expresia „bătaia e ruptă din rai” încă este folosită pentru a justifica violența?
În imaginile surprinse pe o stradă din Constanța se vede cum o femeie își agresează fizic fiica, în timp ce o martoră intervine și încearcă să oprească scenele.
„O bate! Lasă că sun eu acum la Protecția Copilului”, spune o femeie.
„Vă rog frumos, luați-o! Deci, luați-o și liniștiți-o!”, îi spune mama foarte nervoasă. Ea nu neagă că și-a lovit copilul. Din contră, își justifică reacția prin faptul că nu mai face față comportamentului fiicei. „Este copilul meu! Sună, sună! Deci nu mai pot, doamnă, nu mai pot! Mă disperă. Am cumpărat, am făcut comandă de mâncare, aruncă mâncarea pe jos. Nu mai pot!”, răspunde aceasta.
Când martora îi spune că un copil nu trebuie lovit nici pe stradă, nici acasă, femeia continuă să își apere gesturile.
„Credeți că trăim într-o bulă de cristal? Credeți că totul se crește cu blândețe?”, întreabă mama.
Psihologul Bogdan Cotigă a explicat pentru DC News efectele violenței părinților asupra copiilor: „Fiecare situație violentă dintre părinte și copil crește nivelul de anxietate al copilului. Nu este neapărat o teamă asemănătoare fricii de un străin, dar în mintea copilului se creează un reflex condiționat legat de bătaie. Este o formă veche de învățare, însă nu este cea mai eficientă”.
Specialistul explică faptul că multe generații au crescut într-o perioadă în care bătaia era considerată un instrument firesc de educație.
„Acum 40, 50 sau 60 de ani, bătaia părintească era o formă de coerciție, dar și de învățare. Copiii erau învățați să nu facă anumite lucruri prin pedeapsă. În schimb, psihologia și cercetările științifice au demonstrat că învățarea este mult mai eficientă atunci când copilul este recompensat decât atunci când este pedepsit sau bătut”, explică Bogdan Cotigă.
Potrivit psihologului, efectele acestor experiențe nu dispar odată cu copilăria: „Toate actele de violență, indiferent dacă sunt mai mici sau mai grave, contribuie la nivelul de anxietate pe care îl avem mai târziu, la vârsta adultă. Vorbim despre acele temeri care apar chiar și atunci când nu există un pericol real. Aceasta este anxietatea, teama fără un obiect concret”.
De ce încă există mentalitatea „bătaia e ruptă din rai”?
În România, legea interzice orice formă de violență asupra copilului încă din 2004. Cu toate acestea, pentru mulți părinți, palma continuă să fie privită ca o metodă de disciplină. Bogdan Cotigă spune că explicația nu ține doar de legislație, ține de modul în care fiecare generație își transmite propriul model de educație.
„Nu cunosc exact originea expresiei «bătaia e ruptă din rai», dar este posibil să existe o paralelă între imaginea divinității care pedepsește și imaginea părintelui care își pedepsește copilul”, susține specialistul.
Psihologul atrage atenția că oamenii tind să reproducă modelul în care au crescut.
„Noi ne educăm copiii în funcție de felul în care am fost educați. Dacă părinții noștri au folosit palma pentru a ne corecta sau pedepsi, există o tendință naturală de a repeta același model. Acesta este unul dintre motivele pentru care, chiar dacă legea interzice violența asupra copiilor, mulți părinți din România și din alte țări continuă să reacționeze astfel”, explică Bogdan Cotigă.
Pentru specialist, schimbarea nu începe prin frică de sancțiuni, începe prin înțelegerea efectelor pe care violența le produce asupra copilului și prin înlocuirea modelelor moștenite cu forme sănătoase de disciplină.
Bogdan Cotigă: „Bătaia este o descărcare nervoasă. Nu este o metodă de educație”
În imaginile filmate la Constanța, mama încearcă să își explice reacția și spune că nu a mai rezistat și că fiica ei a împins-o la limită. Pentru mulți părinți, această situație pare cunoscută. Oboseala, stresul, lipsa timpului și frustrările pot crea senzația că orice gest al copilului reprezintă o provocare. Psihologul Bogdan Cotigă spune însă că între epuizare și violență există o diferență importantă.
În opinia sa, gestul de a lovi copilul nu apare din cauza comportamentului acestuia, apare din incapacitatea adultului de a-și controla propriile emoții.
„Aici trebuie să discutăm mecanismul propriu-zis. Ceea ce am explicat până acum are legătură cu efectele asupra copilului. Fondul problemei are legătură cu fiecare părinte și cu răbdarea lui. Bătaia sau coerciția de acest tip aplicată unui copil are legătură directă cu nivelul de răbdare al părintelui și este, indiferent ce spun părinții, o formă de descărcare nervoasă. Chiar dacă încearcă să îi dea forma unei coerciții controlate, indiferent de explicațiile pe care le oferă, este vorba despre o simplă descărcare nervoasă. Este o modalitate prin care părintele aruncă în exterior frustrările pe care le acumulează în rolul de părinte”, explică Bogdan Cotigă.
Psihologul explică faptul că orice act de violență apare într-un moment în care părintele renunță la procesul dificil al educației și caută o soluție imediată.
„Aceste palme, aceste manifestări violente, sunt o scurtătură. În loc să aibă răbdare cu copilul și să încerce, prin reguli și prin explicații, să îl învețe ce are voie și ce nu are voie să facă, părintele scurtează acest traseu și apelează la violență. În spatele acestei metode se află frustrarea acumulată și sentimentul de neputință. Părintele simte că nu mai controlează situația și reacționează impulsiv”, susține Bogdan Cotigă.
Explicația psihologului merge mai departe și privește mecanismele care apar în mintea adultului.
„Noi, în momentul în care avem față de oricine, nu doar față de un copil, atitudini violente, atitudini care nu mai au legătură cu civilizația, suntem, de fapt, copii. Este o atitudine copilărească. Chiar și atunci când vorbim despre un părinte sau despre doi adulți care se agresează. Atunci când, la vârsta adultă, devenim violenți sau nu mai aplicăm rațiunea și gândirea logică în acțiunile noastre, ne întoarcem în acea zonă de copilărie și de infantilism.
Copiii, mai ales la vârste foarte mici, sub cinci ani, dar chiar și mai târziu, apelează foarte des la violență, inclusiv împotriva părinților. Și fac acest lucru fără ca părinții să le fi făcut ceva. Există o observație foarte interesantă. Copilul de doi ani se află la maximum de agresivitate specifică ființei umane, numai că nu are puterea fizică să producă mai mult rău. Sunt lucruri pe care le avem din originile noastre și care nu dispar pur și simplu. Diferența este că adultul are obligația de a le controla prin rațiune”, subliniază Bogdan Cotigă.
În opinia sa, tocmai de aceea responsabilitatea aparține întotdeauna adultului. Copilul reacționează impulsiv pentru că încă își dezvoltă autocontrolul. Adultul are experiența, maturitatea și capacitatea de a opri conflictul fără violență. Atunci când alege bătaia, spune psihologul, nu oferă o lecție copilului, doar transmite propriile frustrări.
Pedeapsa rănește mai mult decât două palme
În finalul explicațiilor pentru DC News, psihologul Bogdan Cotigă atrage atenția asupra unui aspect despre care se vorbește mult mai puțin atunci când este analizată relația dintre părinți și copii. În opinia sa, nu doar bătaia poate lăsa urme adânci în dezvoltarea emoțională a unui copil. Există situații în care pedepsele prelungite, umilințele și respingerea repetată produc răni psihice chiar mult mai mari.
Specialistul face însă o precizare importantă. Comparația se referă la formele ușoare de violență fizică și nu la cazurile grave de abuz, în care copilul este lovit cu brutalitate sau rămâne cu leziuni.
„Aș mai adăuga ceva aici. Nu vorbesc despre bătăi extrem de violente, care lasă urme și așa mai departe. Dar, în multe situații, mai puternică din punct de vedere psihologic decât două palme este pedeapsa. Pedeapsa are efecte mult mai devastatoare asupra psihicului unui copil, pentru că este o acțiune susținută, care durează.
Pedeapsa transmite mai mult decât o simplă reacție violentă de moment. În ochii copilului, ea poate transmite răutatea părintelui. Atunci când copilul este pedepsit frecvent, prin interdicții severe sau pe perioade lungi, începe să își construiască o imagine diferită despre persoana care ar trebui să îi ofere siguranță”, subliniază psihologul.
Bogdan Cotigă spune că efectele pedepselor repetate merg dincolo de simpla frustrare provocată copilului.
„Copilul începe, încet, încet, să își perceapă părintele, cel puțin în acele momente, ca pe un străin. Acest lucru nu se întâmplă la fel de ușor în cazul unor reacții violente de câteva secunde. Pedeapsa este un tip de coerciție sistematică și transmite copilului că persoana de care depinde este împotriva lui”, susține specialistul.
Psihologul oferă și exemple de situații care pot avea un impact emoțional major.
„Interdicțiile foarte dure, impuse pe perioade lungi, izolarea copilului sau umilirea lui, inclusiv metode care existau în trecut în grădinițe și școli, cum era așezarea copilului cu fața la perete sau cu spatele la clasă, creează situații foarte dificile în mintea lui”, susține Bogdan Cotigă.
În opinia specialistului, astfel de experiențe nu îl ajută pe copil să înțeleagă de ce a greșit, dar îl fac să creadă că nu mai este acceptat de propriul părinte.
Educația prin recompensă este mai eficientă decât educația prin frică
Întrebat ce le transmite părinților care încă sunt convinși că o palmă nu face rău și că reprezintă o metodă de educație, psihologul răspunde fără ezitare.
„Exact ceea ce spuneam mai devreme. Metoda recompensării s-a dovedit a fi mult mai eficientă pentru învățare. Există experimente realizate atât pe animale, inclusiv pe mamifere, cât și pe oameni și pe copii, care arată acest lucru. Foarte multe dintre tehnicile folosite în logopedie se bazează pe recompensarea copilului pentru a învăța cuvinte și comportamente noi. Este de dorit să nu apelăm la violență. Dacă avem suficientă răbdare și reușim să ne impunem într-un mod rațional, nu mai este nevoie să recurgem la astfel de gesturi”, spune Bogdan Cotigă.
Imaginile filmate pe o stradă din Constanța au provocat indignare, însă ele readuc în atenție o situație care continuă să existe în multe familii. Expresii precum „și noi am luat bătaie și am crescut bine” sau „bătaia e ruptă din Rai” încă sunt invocate pentru a justifica gesturi pe care psihologia și legea le consideră nocive pentru dezvoltarea copilului.
Mesajul transmis de psihologul Bogdan Cotigă la DC News este acela că violența nu educă. Ea produce anxietate, iar în spatele unei palme nu se află un act pedagogic, se află frustrarea și pierderea controlului de către adult. În schimb, răbdarea, explicațiile și recompensarea comportamentelor potrivite rămân metodele care îi oferă copilului șansa de a învăța fără teamă și fără răni emoționale care îl pot însoți până la maturitate.