Adela Popescu, imagine către Radu Vâlcan. A ajuns pe Internet! ”Iartă-mă!”

Foto: Facebook Adela Popescu
Foto: Facebook Adela Popescu

Adela Popescu urmează să nască în curând. Marți seară, Radu Vâlcan a publicat o imagine cu soția sa. 

În curând, Adela Popescu își va strânge cel de-al treilea băiat în brațe, însă până atunci Radu Vâlcan a publicat o fotografie cu frumoasa cântăreață și prezentatoare.

Imaginea a fost primită recent de prezentator de la soția lui, mărturisind că a vrut să o împărtășească și cu fanii de pe Instagram, fiind foarte mândru că devine din nou tată peste puțin timp.

„Mi-a trimis iubita mea poza asta. Nu m-am putut abține să nu vi-o arăt. Iartă-mă, Adela, că dau din casă!”, a scris Radu Vâlcan pe contul de Instagram.

Iată și imaginea:

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Radu Valcan (@raduvalcan)

Adela Popescu, însărcinată a treia oară

Odată cu vestea că este însărcinată, Adela Popescu s-a retras de la TV, din emisiunea pe care o prezenta la ProTV, alături de Cove, „Vorbește Lumea". 

„Pentru că este o perioadă destul de dificilă, am hotărât să mă retrag. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am gândit foarte mult la ce e de făcut. Pentru că avem aproape familia, părinții care sunt mai expuși și sunt în grupa de risc. Cred că este un risc pe care nu trebuie să mi-l asum. Ce am în burtică e mult mai important și pot să renunț la cel mai frumos loc de muncă pe care-l am", a spus Adela Popescu la începutul anului. 

Radu Vâlcan, primele declarații după vestea că va fi tată a treia oară

Radu Vâlcan a spus că au așteptat ca sarcina să treacă de primul trimestru până să dea vestea.

„Acum suntem fericiţi, îi simţim şi pe cei aproape nouă că împărtăşesc aceleaşi trăiri pe care le avem şi noi”, a spus Radu Vâlcan. 

De asemenea, Radu Vâlcan a adăugat, la Antena Stars, că „frăţiorii sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel