Victor Negrescu sare în apărarea patrimoniului cultural din România și Uniunea Europeană

Europarlamentrul Victor Negrescu  Foto: Facebook
Europarlamentrul Victor Negrescu Foto: Facebook

Vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, Victor Negrescu, a luat cuvântul în plenul legislativului european pentru a solicita alocarea de resurse financiare adecvate pentru conservarea patrimoniului cultural reiterând apelul său pentru ca 2% din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență să fie alocate sectorului cultural și creativ.

În intervenția sa acesta arată că “o treime din siturile de pe lista patrimoniului UNESCO se găsesc în Uniunea Europeană”, reamintind faptul că „anul european dedicat patrimoniului cultural ne-a permis să înțelegem necesitatea de a aloca resurse suplimentare acestui domeniu, atât pe zona de investiții cât și în resursa umană”.

Eurodeputatul român a propus în cadrul intervenției sale o serie de măsuri concrete, printre care:

- o mai ușoară accesare a fondurilor europene atât pentru proiectele mici cât și pentru cele mari;

- crearea unor platforme dedicate învățării și schimbului de bune practici în materie;

- sprijinirea unor rețele și inițiative europene ce conduc la creșterea cooperării între experți, decidenți și actori relevanți în domeniu;

- crearea unei comunități pentru industriile culturale și creative în cadrul Institutului European de Inovare și Tehnologie;

- extinderea Mărcii Patrimoniului European. În prezent avem 48 de situri pe lista patrimoniului UNESCO, subliniind faptul că, din România, avem doar memorialul de la Sighet.

- popularizarea istoriei și patrimoniului din toată Europa prin Casa Istoriei Europene, făcând trimitere la demersul său prin care solicită includerea autorilor și creatorilor români;

- un sprijin mai consistent pentru Capitalele Culturale Europene, referindu-se în mod special la Timișoara.

“De la frumoasa cetate din Alba Iulia până la Colosseum-ul din Roma, de la operele pictorilor din Olanda până la scrierile celebrilor filozofi din Grecia, conservarea patrimoniului nostru cultural dovedește înțelegere trecutului dar și capacitatea de a proiecta un viitor pentru acest sector cu potențial economic semnificativ.

Susțin includerea dimensiunii culturale europene, inclusiv a patrimoniului, în dezbaterile privind viitorul Europei și implicarea activă a experților și a societății civile în politicile privind patrimoniul. Avem nevoie de o viziune strategică și inovativă, una care include toate statele membre, care mizează pe educație și se adaptează evoluțiilor tehnologice și digitale. Investind în patrimoniul cultural investim de fapt în conservarea trecutului nostru și proiectarea unui viitor comun la nivel european” a declarat vicepreședintele Comisiei CULT, Victor Negrescu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy