Un viceprimar al Capitalei o dă în judecată pe Gabriela Firea: Vă comportaţi precum o stăpână

Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Gabriela Firea a fost anunţată prin intermediul unei scrisori deschise, semnată de unul dintre viceprimarii Capitalei, că va fi dată în judecată pentru calomnie, după ce ar fi lansat mai multe acuze de trafic de influenţă în ultima şedinţă a Consiliului General. 

"SCRISOARE DESCHISĂ
adresată primarului general Gabriela Firea, de consilierul general Tomnița Florescu, viceprimar al Municipiului București

Stimată doamnă primar general,

În ședința de ieri a Consiliului General al Municipiului București, am avut „onoarea" să fiu ținta unui atac al dumneavoastră care nu vă face cinste. M-ați acuzat că aș fi încercat să îl impun ca proiectant al noului spital metropolitan pe arhitectul Tănăsescu, care ar fi cerut un preț de 10 milioane de euro pe proiect si un milion pentru el. Cu alte cuvinte, m-ați acuzat de trafic de influență.

Este o acuzație gravă, de natură să implice organele de cercetare penală anticorupție. Dacă ar fi adevărată, obligația dvs. ar fi să le sesizați. Altfel, ați deveni complice sau tăinuitor. Cum însă știm amândouă că această acuzație este o fabulație, nu îmi fac nicio problemă în acest sens. Sunt un om cu conștiința curată, ajuns la o vârstă la care singurul său obiectiv (dictat de modul în care am fost educată), este a contribui la recâștigarea, de către București, a statutului de oraș dezvoltat, frumos și civilizat.

Mi-ar plăcea să cred că și obiectivul dvs. este același. Mi-ar plăcea să cred că vă doriți cu adevărat să avem un spital metropolitan modern și dotat la standardele de astăzi. Mi-ar plăcea să cred că vă doriți, într-adevăr, ca Bucureștiul să nu mai fie un oraș murdar, plin de reclame și sufocat de mașini. Din păcate, nu mai pot crede acest lucru. Am văzut, ieri, două proiecte cu un pronunțat iz electoralist, care, în forma pe care ne-o prezentați, nu pot fi realizate niciodată. V-am cerut să ne prezentați documentația completă a proiectului privind spitalul metropolitan, iar dvs. ați replicat acuzându-mă de fapte penale", a scris Tomniţa Florescu în scrisoarea sa. 

Firea, anunţată că va fi dată în judecată

"Mă văd nevoită să vă răspund printr-un act concret: vă acționez în judecată pentru calomnie. Și nu fac acest gest atât pentru a-mi apăra onoarea și probitatea morală și profesională, care, oricât ar fi de afectate de afirmația dvs., sunt susținute de cei 53 de ani de carieră în arhitectură, și de cei 42 de ani de activitate didactică universitară, cât pentru a preveni asemenea comportamente din partea unor actori politici care, cuprinși de febra electoralistă, uită că sunt slujbași ai cetățenilor, și nu stăpânii lor. Fiindcă, aceasta este situația, doamna primar: în virtutea calităților noastre, și eu, și dvs. suntem angajatele bucureștenilor. Numai că, spre deosebire de mine, dvs. ați uitat acest lucru și ați deprins nesănătoasa tendință de a vă comporta precum o stăpână", a mai scris viceprimarul din partea ALDE. 

Sfaturi pentru primarul general

"De aceea, ca om ai cărui ani de muncă sunt egali cu anii numărați de dvs. de la naștere, îmi permit să vă dau câteva sfaturi: nu-i desconsiderați pe ceilalți, prețuiți-i pe cei care muncesc și care gândesc, încadrați-vă în limitele adevărului și ale decenței. Credeți-mă, oamenii prețuiesc aceste lucruri mai mult decât becurile colorate țipător și spectacolele electorale, fie ele organizate în piață, ori în ședințele Consiliului General al Municipiului București.
Cu respect și cu încrederea că veți înțelege mesajul meu,

Prof. dr. arhitect TOMNIȚA FLORESCU,

Consilier general ALDE,

Viceprimar al municipiului Bucureşti", a completat aceasta. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy