€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Un tir s-a răsturnat pe Valea Oltului. Două persoane au murit

 

Accident grav pe Valea Oltului. Două persoane au murit şi o alta a fost rănită grav, sâmbătă după-amiază, după ce un TIR s-a răsturnat într-o curbă periculoasă.

Cele două persoane care au murit, sâmbătă după-amiază, în accidentul produs pe Valea Oltului, în judeţul Sibiu, se aflau în TIR, autotrenul răsturnându-se într-o curbă periculoasă, iar o a treia persoană, care dormea într-un spaţiu special amenajat, a fost rănită grav, potrivit Mediafax.

Potrivit şefului Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Poliţiei Judeţene Sibiu, Bogdan Maxim, aflat la locul accidentului, în evenimentul rutier de pe Valea Oltului a fost implicat doar un TIR, în care se aflau trei persoane, deşi iniţial informaţiile poliţiştilor arătau că fusese implicat şi un autoturism.

Bogdan Maxim a spus că, într-o curbă periculoasă, şoferul autotrenului a pierdut controlul volanului, iar TIR-ul s-a răsturnat pe carosabil. În urma accidentului, două dintre persoane aflate în TIR au murit, iar cea de-a treia, care dormea într-un spaţiu special amenajat în autovehicul, a fost rănită grav. Rănitul a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close