Turcan (PNL): Vom cere Avocatului Poporului să întoarcă din drum ultima ordonanţă a lui Ponta

PNL va cere Avocatului Poporului ”să întoarcă din drum ” ordonanţa prin care orice deţinător de titlu ştiinţific poate renunţa la acesta, a spus, marți, deputatul Raluca Turcan, care consideră că instituţia este singura care poate opri ”delirul” guvernului PSD.

”PNL va solicita Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să întoarcă din drum această ordonanţă. Este singura instituţie care, în acest moment, poate opri acest delir instituţional al Guvernului PSD”, a spus Turcan.

Turcan a afirmat că Ponta ”a contrasemnat legi care reglementează direct pentru el, ceea ce este neconstituţional şi antidemocratic” şi că ordonanţa ”demonstrează că PSD are un guvern iresponsabil, care favorizează guvernarea în interes personal şi care loveşte statul de drept prin încălcarea Constituţiei”.

Citește și: Buget 2015. PNL pune condiții PSD. Victor Ponta: Educația, trei miliarde în plus în 2015

Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea educaţiei, pentru a permite oricărui deţinător de titlul ştinţific să renunţe la acesta.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel