Turcan, contrazisă: Modificări pentru ”Gigei”. De ce sunteți ipocriți?

În BPN al PNL s-au făcut unele modificări la Statut, care sunt discutate astăzi în Consiliul Naţional de Coordonare. 

Deputatul PNL Florin Roman a criticat sâmbătă modificările la statutul partidului. El a spus că au fost făcute pentru ca ”Gigei şi Mişulei” să conducă în continuare destinele formaţiunii politice. Deputatul a acuzat și iuțeala de la reuniune. 

”Modificarea statutului s-a făcut pentru ca unii oameni care ne-au adus aici să stea în continuare acolo. Acest statut este modificat pentru ca Gigei, Mişulei, cum doriţi dvs, să vă conducă în continuare destinele. Ca să se poată face acest lucru era nevoie de două lucruri: să se modifice statutul, iar cei incomozi să fie daţi la o parte. Se pare că unii colegi nu au înţeles nimic din rezultatele alegerilor parlamentare sau, dacă au înţeles, înseamnă că nu îşi doresc acelaşi lucru pe care vi-l doriţi mulţi dintre dvs - să ducem PNL la guvernare. Nu o să-i vedeţi niciodată pe cei care clamează astăzi unitatea, pe acei Mişulei, Gigei să se lupte cu PSD-ul. Îi veţi vedea întotdeauna gudurându-se pe lângă şefi, oricare ar fi ei, apoi îi trădează de fiecare dată”, a spus Roman, la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, care se desfăşoară la Parlament.

El a precizat că a votat împotriva modificării Statutului PNL în şedinţa BPN. ”Meritocraţia va trebui, o dată pentru totdeauna, să izbândească şi în PNL”, a conchis Roman.

Cu toate acestea, interimara Raluca Turcan a afirmat că modificările la Statutul PNL au fost adoptate cu unanimitate de voturi şi că urmează să fie discutate şi în Consiliul Naţional de Coordonare, care se reuneşte sâmbătă după-amiază la Parlament.

[citeste si]

Şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a criticat faptul că nu au fost prezentate modificările la statut: ”Cred că era bine să avem câte o foicică, să ştim ce modificăm la statut. Aud tot felul de zvonuri. Fără ei (primarii - n.r.) partidul este zero. Ei se bat, ei o şi iau din toate poziţiile. De unde salarii? Din pensia dumneavoastră domnilor parlamentari că nu am văzut unul care să meargă la notar şi să spună că nu vrea pensia. De ce sunteţi ipocriţi?”. 

”Niciodată un preşedinte ca Iohannis nu poate să aibă un parteneriat cu un partid care se bâlbâie”, a conchis Mircea Hava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel