Tradiții și obiceiuri de înmormântare la aromâni. Cum alungi strigoii

Strigoi
Strigoi

Potrivit tradiției, membrii familiei Becali născuți în aceeași lună cu Everdichia Becali nu au voie să vadă trupul neînsuflețit al acesteia, deoarece riscă să aibă aceeași soartă. De Ce News vă prezintă câteva dintre obiceiurile de înmormântare la aromâni, culese din cartea "Aspecte istorice din viața aromânilor".

- Se crede că dacă în casă se află un copil nebotezat, în timp ce moare cineva, atunci copilul va muri, de aceea copilul va fi dus la un vecin;

- Cei ce ajută la îmbăierea și îmbrăcarea mortului nu vor primi bani pentru aceste gesturi, ci doar haine, alimente, iar apa în care a fost făcuta baia va fi aruncată departe de locuință;

- Sunt acoperite toate oglinzile din casă, pentru a nu se transforma în strigoi, și este așezat pe jos mortul, într–o cameră bună a casei. De asemenea, se recomandă și întoarcerea oglinzilor cu fața la perete;

- În semn de doliu se vor pune pânze și steaguri negre deasupra pragurilor ușilor și la poartă, iar membrii familiei vor purta o pamblică neagră deasupra cotului stâng, în timp ce femeile își vor acoperi capul cu un batic negru;

- Timp de 40 de zile, bărbații din familia celui decedat nu se vor bărbieri;

- Se pun în buzunarul mortului bani și grâu, aducându-se astfel omagii tuturor celor adormiți, și numai femeile vor sta de veghe la cel decedat;

- Se are în vedere ca nu cumva vreo pisica sau vreun câine să treacă peste mort, deoarece se crede că astfel mortul va deveni strigoi („umbrî”) sau vor apărea arătări pe pereții încăperii respective;

- Cei din familie ce sunt născuți în aceeași lună cu cel decedat nu au voie să–l vadă, crezându–se că vor muri și ei curând, iar dacă vor să–l vadă la înmormântare neapărat, vor lua cu sine o cheie pe care o vor purta timp de 40 de zile;

- După înmormântare, locul unde a stat mortul va fi ocupat de o farfurie cu mâncare și o felie de pâine. I se păstreză locul de la masă unde obișnuia să mânănce, crezându–se că preț de trei zile mortul va sta în preajma casei, având nevoie de mâncare și apă. Cel mai în vârstă din familia celui decedat va avea grijă ca, înainte de masă, să dea pe jos o lingură din mâncare, spunând „ti mortî” (pentru morți), la care ceilalți vor răspunde „sî–l’i si–aflî” (să–i fie spre pomenire).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel