Tamara Ciofu, PSD Botoşani, solicită facilitarea accesului la învăţământul vocaţional adaptat tinerilor cu dizabilităţi

[] []

11 sep 2019 / 10:50
Salveaza PDF Comentarii

Deputatul PSD Tamara Ciofu a solicitat Ministerului Educaţiei facilitarea accesului la învăţământul vocaţional adaptat tinerilor cu dizabilităţi, se precizează într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de organizaţia judeţeană Botoşani a partidului. 

Potrivit sursei citate, deputatul social-democrat a formulat o solicitare către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru creşterea gradului de integrare şi adaptare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul învăţământului vocaţional. 'Salut decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a accepta, în urma unui examen, un copil cu cerinţe educaţionale speciale la Liceul de Arte 'Ştefan Luchian' din municipiul Botoşani.

Aşadar, avem programe dedicate şi instrumente de monitorizare a situaţiei copiilor şi tinerilor cu CES. Aceste persoane trebuie încurajate să participe la piaţa muncii în funcţie de capacitatea lor funcţională. De aceea, consider că este nevoie de facilitarea accesului la educaţie adaptat tinerilor cu dizabilităţi în cadrul învăţământului profesional. Astfel, se poate asigura angajarea acestor persoane care pot munci, oferindu-le resurse suficiente pentru o viaţă independentă, demnă, care stimulează participarea socială a tinerilor cu CES', a declarat Tamara Ciofu, care este şi medic pediatru.

arlamentarul botoşănean, care deţine şi calitatea de membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, consideră că este nevoie de asigurarea de locuri speciale la licee şi şcoli profesionale pe modelul locurilor rezervate pentru romi. De asemenea, deputatul PSD consideră că se impune profesionalizarea facilitatorilor şcolari, astfel încât aceştia să aibă un statut profesional şi să beneficieze de o pregătire formală completă şi dedicată fiecărei deficienţe, precum şi de integrarea în curriculumul la decizia şcolii a unor activităţi special destinate sprijinirii progresului elevilor cu nevoi educaţionale speciale. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26