Strategia PSD pentru Capitală. Nu vom sta cu mâna întinsă

Social-democraţii doresc să formeze o majoritate stabilă în Consiliul General, în interesul bucureştenilor, dar, dacă nu se poate, 'nu vor sta cu mâna întinsă la Nicuşor Dan', a declarat, luni, Liviu Dragnea.

'Gabriela Firea a făcut o ofertă cinstită, corectă domnului Nicuşor Dan, exclusiv în interesul bucureştenilor. Am văzut aseară că dl Nicuşor Dan a refuzat în mod explicit această ofertă de colaborare în Consiliul General, de a forma o majoritate solidă împreună cu noi, pentru ca proiectele importante din Bucureşti să fie aprobate, pentru ca în Consiliul General şi în Primăria Generală să nu fie disfuncţionalităţi şi actul administrativ să fie foarte cursiv. Nu putem sta nici noi ca partid, nici doamna primar general cu mâna întinsă la nesfârşit dintr-un motiv foarte simplu: chiar are treabă.

După ce va depune jurământul, şi dumneaei şi colegii de la sectoare se vor apuca de treabă, n-o să stăm în negocieri politice. Dacă până când se va constitui majoritatea în CGMB dumnealor vor reveni la sentimente mai bune, cu dragă inimă, doamna primar general, colegii mei consilieri generali vor participa la această colaborare. Dacă nu, (...) doamna Firea nu a ajuns primar general pentru a sta permanent în rugăminţi faţă de unii care nu vor să colaboreze', a declarat Dragnea, la sediul central al PSD.

[citeste si]

Gabriela Firea a subliniat că PSD+UNPR au un contract cu bucureştenii, iar alianţa principală este, de asemenea, cu bucureştenii - şi cu cei care au alianţa, şi cu cei care nu au votat-o. 'Îi vom reprezenta cu cinste pe toţi. Suntem în alianţă politică cu UNPR şi într-o colegialitate cu ALDE. După finalizarea numărătorii voturilor, împreună vom lua o decizie. Dar, aşa cum ştiţi, noi suntem oameni serioşi şi, dacă am întins o dată o mână, nu cred că avem motive să o retragem.

Declaraţiile de ultim moment ale domniei sale ne-au pus puţin pe gânduri, dar, aşa cum vă spuneam, noi facem toate alianţele doar în beneficiul bucureştenilor şi sunt convinsă că toate proiectele pe care le propunem Consiliului General vor fi votate în majoritate, indiferent dacă există sau nu o majoritate', a precizat Gabriela Firea.

Duminică seara, Nicuşor Dan a anunţat că nu va accepta un post de viceprimar, iar reprezentanţii USB în CGMB şi consiliile locale vor vota doar proiectele bune pentru bucureşteni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel