Statutul Casei Regale, definitivat. Iniţiatori, Dragnea şi Tăriceanu

Sebastian Florea / 10 mai 2018 / 01:59 Salveaza PDF Comentarii
Statutul Casei Regale, definitivat
Descriere foto: Statutul Casei Regale, definitivat

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că proiectul privind statutul Casei Regale este definitivat, anunţat fiind de Deputatul Gabriel Vlase.

Noul proiect privind statutul juridic al Casei Regale este definitivat, susţine Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmând că deputatul Gabriel Vlase l-a informat despre acest lucru.

Potrivit lui Tăriceanu, proiectul urmează să fie depus la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.

'Ieri sau alaltăieri am avut o discuţie cu colegul deputat Gabriel Vlase, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, care spunea că proiectul este definitivat şi mi-a promis că mi-l trimite pentru a-l parcurge. Proiectul va fi cât de curând depus în Parlament. Îl vom depune la Camera Deputaţilor, având în vedere că Senatul este Camera decizională şi să nu mai lungim prea mult traseul pe care trebuie să-l parcurgă', a afirmat Tăriceanu miercuri la Parlament.

Iniţiatori, Dragnea şi Tăriceanu

Iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat, pe 8 noiembrie 2017, avându-i ca iniţiatori pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Ulterior, plenul Camerei superioare a aprobat solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de iniţiator, pentru procedura de urgenţă în vederea dezbaterii şi adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi ar să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

[citeste si]

Tăriceanu a anunţat pe 5 martie că proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, retras în aceeaşi zi de iniţiatori din circuitul legislativ, va fi modificat şi depus din nou 'cât de curând' la Camera Deputaţilor.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23