Sfânta Parascheva, 377 de ani de la aducerea moaștelor la Iași

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Iașiul este în sărbătoare, miercuri, la împlinirea  a 377 ani de când au fost aduse moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Programul aniversării va începe, miercuri, de la orele 9,00,  cu Sfânta Liturghie oficiată de PS Calinic Botoșăneanul în Catedrala Mitropolitană. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor va săvârși la final o slujbă de pomenire pentru domnitorul Vasile Lupu și familia sa, potrivit Arhiepiscopiei Iașiului.

Începând cu ora 18.00, va avea loc o nouă ediție a întâlnirilor Serile Doxologia.

La Muzeul Mitropolitan din Iași, seara va debuta cu vernisajul expoziției „Sfânta Parascheva de la Iași – Mărturii scrise".

În cadrul expoziției va putea fi văzută o fotocopie a documentului care atestă donarea moaștelor Sfintei Parascheva de către Patriarhul Partenie I al Constantinopolului, Domnitorului Vasile Lupu al Moldovei.

În continuare va avea loc Conferința Binefacerile Sfintei Parascheva, unde Pr.prof.univ. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iași, Arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, Arhim. Valerian Radu, preot slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, și Pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, vor evoca cele mai importante momente din viața Sfintei Parascheva, vor aminti unele din minunile săvârșite de ocrotitoarea Moldovei asupra celor care se închină la sfintele sale moaște, dar vor prezenta și alte aspecte importante care au legătură cu aducerea la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în „scrisoarea sinodicească".

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.

Vezi si: Sfânta Parascheva 2017. TRADIȚII. Ce e INTERZIS să faci

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel