Târgoviștea este în sărbătoare. În zilele de 10 și 11 august se vor desfășura ceremoniile liturgice dedicate Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti.
SCRISOARE PASTORALĂ, ADRESATĂ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON
Cu aleasă bucurie, vom sărbători, în zilele de 10 și 11 august, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ocrotitorul vieții spirituale din Eparhia noastră, primul sfânt canonizat la noi și binecunoscut înnoitor al vieții religios- morale din Țara Românească.
Erudit și bun păstor, Sf. Ier. Nifon a reorganizat din temelii viața spirituală munteană de la începutul secolului al XVI-lea, pentru ca Biserica să poată răspunde provocărilor contextului pastoral-misionar al acelei epoci, propovăduind cu acrivie frumusețea credinței noastre ortodoxe și dând exemplu de autentică trăire în duhul Sfinților Părinți.
Rod al efortului său duhovnicesc, cel mai cunoscut ucenic al său este Sf. Voievod Neagoe Basarab, cel ce ne-a oferit un desăvârșit exemplu de conducător creștin evlavios, rodnic și iubitor de neam, țară și Biserică.
Cu conștiința că roadele bune ale minții omului sunt darul inspirației dumnezeiești, Sf. Ier. Nifon a îndemnat la utilizarea tiparului, cel mai nou mijloc de comunicație socială al timpului său, în misiunea Bisericii. Astfel, a fost tipărit, la Târgoviște, cel dintâi Liturghier ortodox din lume, punându-se bazele primului centru tipografic românesc, de unde au ieșit și alte valoroase volume, de-a lungul timpului.
În acest An Centenar al Marii Uniri nu trebuie să uităm că prin tipărirea de carte, multă, bună și de folos, ce a circulat în toate teritoriile locuite de români, Ortodoxia românească a contribuit din timp la realizarea unității noastre naționale, încununată de evenimentul din anul 1918.
Vă mulțumesc tuturor, preoți și credincioși, pentru participarea și reușita evenimentului resfințirii bisericii Mânăstirii Dealu, din ziua de 10 iunie 2018, important moment spiritual dedicat omagierii Anului Centenar al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în Eparhia noastră.
Fiind una din cele mai importante personalități ale vieții noastre spirituale și culturale, Sf. Ier. Nifon a rămas în conștiința poporului binecredincios ca un Ierarh înțelept și blând, un reper moral incontestabil care, cu abnegație și hotărâre, a contribuit la înnoirea vieții bisericești muntene.
Pentru aceasta, an de an, în zilele de sărbătoare dedicate lui și pe tot parcursul anului, cu speranță și încredere în mijlocirea Sf. Ier. Nifon către Bunul Dumnezeu, numeroși credincioși vin la Catedrala din Târgoviște, pentru a se închina la racla cu cinstitele sale moaște, pentru a participa la sfintele slujbe, pentru a se bucura de frumusețea comuniunii frățești și pentru a primi ajutor dumnezeiesc.
Pentru ca bucuria cinstirii Sf. Ier. Nifon să fie o ocazie de a mărturisi public credința și speranța noastră creștină, Vă îndemn pe toţi, clerici, monahi şi binecredincioși creştini, sã veniţi cât mai mulți, în ziua de sâmbătă, 11 august a.c., de la ora 7.00, la Catedrala din Târgovişte, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie şi vă veţi putea închina la racla cu sfintele moaşte, până seara târziu.
Sărbătoarea Sf. Ier. Nifon va fi inaugurată de slujba Vecerniei Sfântului, săvârșită pe podiumul special amenajat în apropierea Catedralei Mitropolitane, în ajunul sărbătorii, vineri, 10 august, de la ora 18.00, și de Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, care se va desfăşura prin centrul istoric al vechii noastre Cetăți de Scaun.
Dorindu-vă spor duhovnicesc, pace și bucurie, Vă împărtășesc tuturor arhierești binecuvântări.
† N I F O N
Arhiepiscop şi Mitropolit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu