Raluca Turcan, reproşuri pentru Orban înainte de Congresul PNL. "A cedat trei ministere pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor"

Facebook Ludovic Orban
Facebook Ludovic Orban

Raluca Turcan, ministrul Muncii, îl acuză pe Ludovic Orban că a cedat trei ministere importante celor de la USR-PLUS pentru a-şi asigura funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Declaraţia vine la scurt timp după ce Ludovic Orban a criticat-o pe Raluca Turcan pentru că a ales să îl susţină pe Florin Cîţu la şefia partidului.

„Realitatea este că trei ministere importante, MInisterul Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale au fost negociate direct de președinele Camerei Deputaților Ludovic Orban pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Și cred că orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulțumit de acestă tranzacționare în care, pe fond, a afectat PNL prin forța pe care o are în Guvern”, a spus Ralua Turcan, prezentă la Sibiu alături de premierul Florin Cîțu. 

Ludovic Orban a spus, sâmbătă, că a fost părăsit de echipa de negociere desemnată de PNL, din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia ar fi încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.

„Deşi am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL – trebuie să ştiţi lucrul ăsta: preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a precizat Ludovic Orban, în alocuţiunea sa, la întâlnirea de sâmbătă cu liberalii din Botoşani. 

Orban, dezamăgit de alegerea Ralucăi Turcan

În ceea ce priveşte susţinerea ministrului Muncii, Raluca Turcan, pentru candidatura premierului Florin Cîţu la şefia PNL, liderul liberal a spus că acesta este un delegat la Congres.

"Raluca Turcan a fost susţinută de mine pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Congresul din 2017. Ulterior a fost sprijinită de mine ca lider de grup la Camera Deputaţilor, vicepremier în Cabinetul pe care l-am condus eu. Am susţinut-o şi pentru funcţia de ministru al Muncii la constituirea Guvernului. Dacă are o opţiune... Este dreptul oricărui membru al PNL să aibă o opţiune, dar, repet, la Congres vor veni 5.000 de membri ai PNL", a continuat Orban.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy