Radu Tudor, reacţie după ce Paul Stănescu a spus că Guvernul Orban trebuie învestit

Florin Răvdan / 28 oct 2019 / 13:13 Salveaza PDF Comentarii
Radu Tudor
Radu Tudor

Jurnalistul Radu Tudor a reacţionat după ce Paul Stănescu a spus că Guvernul Orban trebuie învestit, pentru că România are nevoie de o guvernare stabilă. Declaraţia lui Stănescu contrazice spusele Vioricăi Dăncilă, care a transmis că PSD nu va vota Guvernul PNL. 

"Paradoxal, Paul Stănescu s-ar putea să aibă dreptate. Dacă de joi Viorica Dăncilă trece în opoziţie ca şi candidat la prezidenţiale, şansele ei de a intra în turul 2 cresc semnificativ. O să aibă un discurs de lider al opoziţiei, care stârneşte mai mult interes decât să explici gafele zilnice ale lui Orlando", a scris Radu Tudor pe Facebook. 

Paul Stănescu: Guvernul trebuie învestit

 

"Legat de votul de învestitură, nu ştiu când va fi, este o decizie politică. Nu ştiu nici dacă vom participa, probabil se va decide în partid, în CEx, dar eu cred că acest guvern trebuie învestit cât mai curând. Un om politic responsabil se gândeşte la ţara lui. A picat un guvern, trebuie învestit altul. Mai întâi să vedem ce face, apoi ne dăm cu părerea dacă a făcut bine sau rău. Dar România are nevoie de o guvernare stabilă", a spus Paul Stănescu.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27