Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

PSD, ALDE şi Pro România, alianță la alegerile locale în țară. Data limită pentru candidaturi

PSD, ALDE și ProRomânia au  bătut palma într-un județ pentru alegerile locale.

Alianţa pentru Bistriţa-Năsăud, constituită între PSD, ALDE şi Pro România, şi-a anunţat, marţi, candidaţii la alegerile locale de la sfârşitul lunii septembrie, în prezenţa celor trei lideri judeţeni. Chiar dacă evenimentul a fost organizat la Palatul Culturii din municipiul Bistriţa, lansarea candidaţilor a fost lipsită de festivism, în sală aflându-se doar cei trei preşedinţi de filiale judeţene - Radu Moldovan (PSD), Ioan Moniţa (ALDE) şi Grigore Timoce (Pro România), un singur candidat de primar (cel din municipiul reşedinţă, actualul viceprimar Cristian Niculae) şi jurnalişti.

Fiecare lider de filială judeţeană şi-a anunţat proprii candidaţi: PSD va avea 45 de candidaţi la funcţia primar, plus candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în persoana lui Radu Moldovan, aflat deja la al doilea mandat în fruntea administraţiei judeţene; ALDE va avea şapte candidaţi la funcţia de primar, iar Pro România - patru. În şase comune - Ciceu Mihăieşti, Josenii Bârgăului, Matei, Rebra, Runcu Salvei şi Şanţ, candidaţii pentru funcţia de primar încă nu au fost stabiliţi, fie pentru că primarii în funcţie nu mai doresc să candideze sau se confruntă cu probleme de sănătate, fie pentru că sondajele de opinie indică faptul că posibilii candidaţi nu sunt în preferinţele electoratului. Dintre candidaţii stabiliţi, marea majoritate sunt primari în funcţie. De asemenea, în mediul urban, în municipiul reşedinţă şi oraşele Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi, toţi candidaţii sunt de la PSD.

Lansarea clasică de candidați, anulată de pandemie

În ceea ce priveşte listele de consilieri locali şi judeţeni, discuţiile dacă acestea să fie comune sau fiecare partid să aibă propria listă nu au fost încheiate până la această dată. Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, s-a arătat convins că această alianţă va câştiga alegerile locale la nivelul judeţului. 'Sunt încrezător şi optimist că această alianţă va fi câştigătoare. Nu vreau să fiu considerat lipsit de modestie, dar îi mulţumesc bunului Dumnezeu şi cetăţenilor pentru modul în care apreciază ceea ce eu, împreună cu colegii mei, am reuşit să facem. Aştept cu mare interes să văd contracandidaţii mei care vor fi desemnaţi de partidele politice, dar, fără a fi lipsit de modestie, cred că am o şansă reală să câştig încă un mandat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Am mai spus-o, o întăresc: va fi ultima mea candidatură pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean', a declarat Moldovan. La rândul lor, liderii judeţeni ai ALDE şi Pro România s-au arătat încrezători în şansele alianţei la alegerile locale. Judeţul Bistriţa-Năsăud este format din 62 de unităţi teritorial-administrative: un municipiu, trei oraşe şi 58 de comune.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy