Mihaela Huncă, deputat PSD, propune un program național pentru promovarea lecturii, în special pentru elevi și studenți, dar și pentru adulți".
Parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă a declarat joi, 28 iunie, că a propus Ministerului Educației Naționale organizarea unui program național pentru promovarea lecturii, în special pentru elevi și studenți, dar și pentru adulți.
„Avem nevoie de măsuri proactive pentru atragerea tinerilor către lectură. Economiile care investesc în capitalul uman, adică în cunoaştere şi în dezvoltarea abilităţilor populaţiei, reuşesc să inoveze şi să absoarbă inovația într-un ritm mult mai accelerat decât economiile care nu o fac, ceea ce le ajută să-şi menţină pe termen lung un nivel ridicat al creşterii economice. Având în vedere că 5 minute pe zi reprezintă timpul mediu de lectură al unui român și doar 6% din cetățeni sunt cititori de cărți, potrivit unui studiu Eurostat din aprilie 2018 care cuprinde informații despre 15 state membre, consider că este obligatoriu să inițiem campanii de promovare în toate mediile de comunicare pentru a crește interesul pentru citit atât la nivel urban, cât și în mediul rural", se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD.
Barometrul de Consum Cultural pentru 2017, realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, arată că în ultimul an 69% dintre respondenți nu trecut deloc pe la bibliotecă pentru a împrumuta vreo carte sau pentru a descărca ori utiliza diverse documente. Totodată, conform studiului, 26% dintre subiecții din eșantionul național au declarat că citesc ziare cel puțin lunar, iar 76% dintre aceștia au spus că au citit o carte mai rar decât săptămânal în ultimele 12 luni.
Modele de bune practici
„În opinia mea, lectura reprezintă o condiţie fundamentală pentru formarea și dezvoltarea culturală și socială a oricărui tânăr aflat la început de drum. În vederea realizării unui astfel de demers, pot fi utilizate ca modele de bune practici programele realizate de alte state din Uniunea Europeană pentru a reduce analfabetismul funcțional și pentru a crește numărul orelor de lectură", a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.
În Portugalia, prin programul EPIS, o reţea de firme şi organizaţii colaborează cu specialişti și experți în educaţie pentru depistarea copiilor cu eşec şcolar şi apoi organizează sesiuni pe grupe de copii centrate pe dezvoltarea abilităţilor non-cognitive. Totodată, au implementat un Program naţional de lectură și au derulat campanii naţionale de promovare a cititului şi crearea unui mediu virtual de învăţare pentru fiecare nivel de vârstă.
Exemple de reuşite în Europa
* În Marea Britanie, prin intermediul ziarului „London Evening Standard" şi a campaniei inițiate de acesta, s-au strâns un număr de 700 voluntari dispuşi să ajute copiii să înveţe să citească şi să scrie.
* În Italia, prin programul „Născuți pentru a Citi" s-a format o rețea compusă din profesori, învăţători, medici de familie și pediatri, librării, edituri care colaborează pentru a-i ajuta pe copiii din diverse comunităţi să dobândească şi să-şi valorifice competenţele de lectură.
* În Polonia, funcționează programul naţional „Prima carte a copilului meu nou - născut", astfel că mamele nou născuţilor primesc o carte gratuit. În același timp se derulează programul „Toată Polonia le citeşte copiilor", prin care se organizează ateliere și cluburi de lectură moderate de către persoane publice, precum și campanii publicitare de promovare a lecturii.
* În Lituania este programul național de promovare a lecturii „Reading Promotion Program", care presupune organizarea de ateliere și cluburi de lectură în contexte non-formale, de învățare pentru copii și adolescenți, moderate de actori și vedete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News