Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, atrage atenția asupra numărului mare de concedii medicale, ce vin și cu costuri însemnate.
Sunt şi hârtii false, orice activitate de genul ăsta duce şi la apariţia unor situaţii în care legalitatea nu este respectată. Să vă spun care a fost evoluţia concediilor medicale: au crescut destul de mult în pandemie, şi era normal pentru că se acordau concedii medicale nu numai pentru persoana bolnavă, ci şi pentru părintele care avea copilul bolnav, adică existau nişte prevederi care duceau la creşterea numărului de zile de concediu medical. Acest fenomen s-a oprit în 2022, în 2022 numărul de zile de concediu medical, comparativ cu anul dinainte a scăzut cu 12% şi suntem aproape de un nivel pre-pandemic ca şi număr de zile de concediu medical. Dar numărul de zile de concediu medical în general este mare şi aici sunt mai multe explicaţii. Una ţine de medicii care prescriu concediu medical. Majoritatea prescriu persoanelor care au nevoie de concediu medical ca să-şi refacă starea de sănătate. Cred că un mecanism care să fie mai strict în ceea ce priveşte anumite persoane care se poate vedea că prescriu în mod obişnuit un număr foarte mare de concedii medicale, cred că un mecanism de control şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are dreptul să facă un astfel de lucru. Există diverse variante financiare care descurajează o persoană să solicite concediu medical, în Franţa, de exemplu, prima zi de concediu medical nu este plătită. (...) E clar că trebuie să ţinem fenomenul ăsta sub control, pentru că discutăm de foarte mulţi bani publici care se plătesc. Asta nu înseamnă că trebuie să cădem în cealaltă extremă, să interzicem în vreun fel acordarea de concedii medicale persoanelor care chiar au nevoie de concediu medical”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la PrimaTV, conform news.ro.
Acesta a subliniat că şi la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ”există preocupare” privind ”ţinerea sub control a acestui fenomen” al concediilor medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu