Peste 40 de producţii la Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

festival film rasnov
festival film rasnov

La cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov vor putea fi văzute 40 de filme documentare şi de ficţiune, într-un maraton cinematografic de peste 70 de ore. Pe lângă filme, vor mai avea loc 10 evenimente speciale şi un târg de carte. Festivalul se va desfăşura în perioada 2 - 11 august, la Râşnov.

 Autor: Raluca Țena

Pentru ediţia din acest an a festivalului, organizatorii au ales patru teme - "Anul 1968", "John F. Kennedy", "Legendele muzicii" şi "Amza Pellea". "O temă cu legătură naţională, care ne este foarte dragă, este vorba de Amza Pellea. Sunt 30 de ani de când Amza Pellea ne-a părăsit şi de aceea o să avem chiar o zi dedicată regretatului actor, pe 4 august, o zi în care vom avea proiecţii cu trei din cele mai importante filme în care a jucat Amza, o să o avem alături de noi pe Oana Pellea, care în cadrul Şcolii de Vară, va susţine o prelegere despre Amza şi festivalul va avea şi o producţie proprie anul acesta, un documentar Amza Pellea", a declarat miercuri Mihai Dragomir, coordonator al festivalului, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a mai declarat ca cinematograful din oraş va primi în curând numele Amza Pellea.

Muzica anilor '60, alături de John F. Kennedy şi "Primăvara de la Praga"

În cadrul temei "Legendele muzicii" se va face referire la muzica anilor '60, în timp ce tema legată de John F. Kennedy va trata "nu atât asasinarea fostului preşedinte american", cât "viaţa lui şi cât de mult a influenţat istoria". Ultima temă se va axa pe evenimentele din anul 1968 - "Primăvara de la Praga.

Invitatul special al acestei ediții va fi Republica Cehă, care va aduce la festival o serie de filme istorice şi documentare.  Un alt eveniment al festivalului va fi lansarea volumului "John F. Kennedy" de Chris Matthews. De asemenea, vor mai avea loc concerte de muzică clasică, uşoară sau folk, oferite de European Contemporary Orchestra - compusă din formaţii din Belgia, Franţa, Italia şi România, Cvartetul de contrabaşi, Mircea Baniciu Band și Mike Godoroja & Blue Spirit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel