Au fost virați banii de pensii. Asigurări din Guvern

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Banii pentru pensiile achitate prin factorii poștali au ajuns, în totalitate, la Poșta Română.

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a precizat că întreaga sumă necesară pentru plata pensiilor înainte de Paște a fost transferată dinspre Casa Națională de Pensii Publice spre Compania Națională Poșta Română.

Astfel, tranșa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost virați joi, 25 aprilie, iar tranșele II și III (care reprezentau 40%, respectiv 10%, într-o lună obișnuită) au fost transferate vineri, 26 aprilie.

”Întreaga sumă necesară pentru a asigura plata pensiilor românilor înainte de Paște este deja la Poșta Română. Le mulțumim pe această cale partenerilor noștri de la Compania Națională Poșta Română, pentru faptul că s-au mobilizat astfel încât banii să ajungă înainte de sărbători la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.

Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Poșta Română suma de 1,961 miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339,359 milioane de lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6,346 miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683,898 milioane de lei din bugetul de stat.

În procesul de distribuire a pensiilor sunt implicați 14.000 de angajați, din care 10.000 sunt factori poștali.

Citește și: Directorul Poștei Române a spus cum se plătesc pensiile românilor înainte de Paști

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel